Fotbalul nu vrea video, rugby-ul vorbeşte de doi arbitri

Ultima actualizare:

Propunerea ca la un meci internaţional de rugby să fie folosiţi doi arbitri nu a făcut-o oricine. După meciul de debut în Tri-Nations, staff-ul tehnic neozeelandez a ralansat o dezbatere care nu este nouă. "Cei doi arbitri n-ar oficia în acelaşi timp, ca la handbal, ci al doilea l-ar înlocui pe primul în a doua repriză. Între minutele 50 şi 55. Aceasta ar permite să avem un arbitraj de calitate. Jocul de rugby a devenit tot mai rapid. Balonul este purtat tot mai mult timp de către echipe. Cu un arbitraj în doi deciziile ar fi mai bune", a declarat "principalul" Graham Henry.

Chestionat asupra acestui subiect, fostul arbitru francez de rugby Joel Jutge a fost circumspect: "A folosi doi arbitri la un meci ar putea duce la o interpretare diferită a regulamentului, situaţie în care s-ar influenţa jocul". Compatriotul acestuia, Michel Lamoulie, supervizor al arbitrilor în cadrul International Rugby Board, a prezentat un alt aspect care trebuie luat în seamă: "Intrând pe teren, al doilea arbitru ar putea fi influenţat, ihibat de cele văzute de el, până atunci, ca spectator. Mă gândesc, de pildă, la lovitura de cap dată de Botha la începutul meciului de sâmbătă. Ea nu a fost observată de arbitru când s-a produs. Un arbitru care l-ar schimba pe cel care a început meciul ar putea fi influenţat de acest aspect. În mod inconştient, desigur. De altfel, chiar şi arbitrul Lewis a fost influenţat de vociferările spectatorilor. El i-a arătat cartonaşul galben lui Botha după aceea, când el nu făcuse nimic". 

Preşedinte al Colegiului Central al Arbitrilor în cadrul Federaţiei Române de Rugby, Emil Pârţoc n-a respins ideea, însă a făcut unele sublinieri: "Este adevărat că ritmul de joc a crescut foarte mult. La nivel înalt se observă că arbitrul are unele probleme. Aşa s-a întâmplat şi la meciul de sâmbătă, dintre Noua Zeelandă şi Africa de Sud (32-12). La noi însă, introducerea celui de-al doilea arbitru ar provoca unele probleme de ordin financiar. La un meci internaţional o brigadă este compusă din şase oameni. Un arbitru de centru, doi judecători de margine, arbitrul numărul 4, arbitrul rezervă şi oficialul video. La noi sunt cinci, iar unele cluburi au probleme în a achita baremul", a declarat clujeanul pentru "Adevărul".

Emil Pârţoc este de părere că ritmul tot mai susţinut din rugby va face ca un arbitru internaţional să-şi încheie cariera la 40 de ani. De altfel IRB urmăreşte performanţele fizice ale arbitrilor, vorbindu-se chiar despre existenţa unui dispozitiv GPS prin care oficialii să fie urmăriţi.

Lamoulie are o altă idee, care de altfel a şi fost testată în 1995, la Stellenbosch: arbitrajul în doi, cu un oficial în fiecare jumătate de teren. "Atunci experimentul a fost reuşit. Numărul loviturilor de pedeapsă fluierate a scăzut. Au existat însă voci împotriva acestui sistem de arbitraj. Paddy O'Brien, de pild, mi-a spus că e dificil de pus în practică".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net