Eduard Grosu ar fi putut face înconjurul lumii pe bicicletă. El visează la Jocurile Olimpice

eduard_grosu.jpg

Eduard Grosu este cel mai valoros ciclist român
Eduard Grosu este cel mai valoros ciclist român
Citeste tot despre: 

Eduard Grosu este cel mai bine clasat ciclist român în ierarhia mondială la finalul unuia dintre cele mai bune sezoane din carieră.

Eduard Grosu practică ciclismul de 20 de ani, perioadă în care a pedalat sute de mii de km. ”Practic ciclismul de la vârsta de șapte ani, primul titlu de campion național l-am câștigat în 2003. Să facem o medie, cam 32.000 de kilometric pe an, ori 16 ani, tăiem primii 5-6 ani în care cu siguranță nu făceam atâția kilometri, și o să dea rezultatul corect. Cu siguranță aș fi putut să fac ocolul Pământului, nu știu sigur cât are, dar aș fi putut să-l dau”, a declarat românul Eduard Grosu, ciclist la Delko Marseille Provence.

În primul an de contract cu echipa pro-continentală franceză Delko-Marseille Provence KTM, Eduard Grosu (27de ani) a reușit unul dintre cele mai bune sezoane din carieră. Cu 5 victorii și nu mai puțin de 30 de clasări în top 10, Grosu este cel mai bine clasat român în ierarhia mondială și are prima șansă la o participare la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

“Am adunat puncte importante pentru România și în momentul de față suntem calificați cu un sportiv la Jocurile Olimpice. Dacă vom depăși alte două țări, vom putea avea doi sportivi la Tokyo. Este unul dintre obiectivele mele, având în vedere că am sărit Olimpiada de la Rio. Sper ca de data aceasta, la Tokyo, să fiu eu cel desemnat de conducerea federației și sper să fac o figură frumoasă. În momentul de față nu există alt ciclist român în fața mea în categoria pro-continental, victoriile mele din cei șase ani de profesioniști cred că vorbesc de la sine”, a mai spus Eduard Grosu.

eduard_grosu_1.jpg

Eduard Grosu
Eduard Grosu

Triplu campion național, Eduard Grosu ocupă poziția a 14-a în clasamentul mondial al sprinterilor și visează acum la o evadare în cea mai importantă cursă din carieră, cea de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. “Cred că e minunat să stai în satul olimpic, cu toți marii sportivi din toate sporturile. Am fost prezent la două ediții ale Jocurilor Europene, dar cred că Jocurile Olimpice au un aer aparte. Cred că aș putea să fiu într-o evadare în această competiție și să fac văzut tricoul naționalei României, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată până acum la Jocurile. Vreau să fac în așa fel încât România să fie pe harta ciclismului, acolo unde îi este locul”, își recunoaște Eduard Grosu visurile.

În vârstă de 27 de ani, Eduard Grosu concurează de șase ani la profesioniști. În perioada 2014-2018 a activat la echipa italiană Nippo Vini Fantini Faizane iar din sezonul 2019 concurează pentru echipa franceză Delko Marseille Provence. Românul are în palmares 17 victorii la profesioniști și două participări într-un mare tur, Giro d’Italia în 2015 și 2016.

Loading...