Drama unei campioane! «Dumnezeu a vrut așa, să pierd sarcina asta»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Un vis părea să prindă contur în urmă cu cinci luni, când Adina Fiera Meiroşu, jucătoarea de handbal care a uimit Europa cu echipa Oltchimului, afla că este însărcinată. Fericirea a fost cu atât mai mare când a aflat că va fi mamă de gemene. Totul s-a năruit însă când, la numai trei săptămâni distanţă, tânăra de 24 de ani a pierdut ambii bebeluşi.

"Gemenii vor fi cel mai frumos trofeu din viaţa mea", spunea Adina în aprilie, a doua zi după calificarea miraculoasă a echipei sale în finala Ligii Campionilor.

Tristă, cu privirea pierdută, Adina a părăsit ieri Maternitatea Giuleşti din Capitală. A fost internată aici în urma unui avort spontan, acum două săptămâni. Doctorii sperau să poată salva măcar al doilea copil, după ce evoluţia uneia dintre gemene fusese oprită din cauza unei malformaţii grave.

     Mai citeşte:         Adina Meiroşu a pierdut unul dintre gemeni         Adina Meiroşu: «Gemenii vor fi cel  mai preţios  trofeu!»

Verdictul specialiştilor a venit însă necruţător. Visul frumos al tinerei de 24 de ani se năruia, fără ca ea, soţul ei sau medicii să mai poată face ceva.

Problemele interului stânga al echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea au apărut în momentul în care, în luna a patra, la un ecograf, Adina a aflat că unul dintre copii are o malformaţie extrem de rară, inima fiind dezvoltată în afara cutiei toracice.

Medicii au avertizat-o atunci că, în cazul în care copilul va trăi până la nouă luni, sunt şanse foarte mici să supravieţuiască după naştere.

În urmă cu trei săptămâni, handbalista şi soţul ei, Ovidiu, au decis să meargă în Belgia, unde Adina a fost supusă unui tratament. O injecţie a oprit atunci evoluţia fătului cu probleme. Handbalista se împăcase cu gândul că nu va avea decât o fetiţă.

Revenită în ţară, Adina a suferit un avort spontan şi a pierdut o cantitate mare din lichidul amniotic de la copilul sănătos.

După două săptămâni de stat în spital sub tratament, situaţia nu s-a remediat. Medicii i-au prezentat jucătoarei două variante cutremurătoare: ori copilul se naşte cu malformaţii, ori ea va avea probleme grave de sănătate după naştere.

Cu inima sfâşiată de durere, Meiroşu a decis să întrerupă sarcina, ea fiind externată ieri de la Maternitatea Giuleşti.

"Nu a fost să fie acum. Aşa a vrut Dumnezeu, să am acest ghinion şi să pierd sarcina. Trebuie să o iau de la capăt cât mai repede, să uit ce mi s-a întâmplat. E greu, totul începuse aşa bine, parcă visam când am rămas însărcinată", a declarat handbalista pentru "Gazeta Sporturilor".

A jucat gravidă în două luni în Liga Campionilor

Meiroşu a fost una dintre eroinele Oltchimului în campania senzaţională din sezonul trecut al Ligii Campionilor. Deşi a aflat că este gravidă înaintea semifinalei cu Györ din aprilie, ea a decis să intre pe teren contra unguroaicelor.

simeon stalpnicul png

A doua zi după calificarea în finală, handbalista a aflat că va avea gemeni. Pentru că medicii i-au dat aviz favorabil, ea a jucat şi la 8 mai în prima manşă a finalei, 21-28 în deplasare cu Viborg.

«Va trece greu peste traumă!»

Conform psihologilor, Meiroşu ar putea reveni pe terenul de handbal mai devreme decâr ar putea crede mulţi din jurul ei.

simeon stalpnicul png

"Este o traumă profundă şi va trece greu peste ea.În astfel de situaţii este recomandabil ca ea să facă psihoterapie pentru a scăpa în primul rând de posibilul sentiment de vinovăţie. Legat de viitorul ei, există doar două variante: prima şi cea mai probabilă este aceea că se va agăţa cu disperare de meseria ei pentru a uita cât mai repede de această traumă. A doua posibilitate este ca ea să îşi dorească imediat să rămână din nou gravidă, dar de obicei frica de a nu se repeta prima experienţă este prea puternică o perioadă ", ne-a explicat psihologul Camelia Stăvărache.

«Va putea să mai rămână însărcinată»

Prof. dr. Bogdan Marinescu, managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu", ne-a declarat că Adina Meiroşu se simte bine după întreruperea de sarcină.

simeon stalpnicul png

„Pacienta este bine şi a fost externată astăzi (n.r. ieri)", a spus medicul. Potrivit specialistului, după ce se va reface, handbalista îşi va putea relua activitatea sportivă. Totodată, prof. Marinescu a precizat că Adina va putea avea, în viitor, o altă sarcină.

"Nu o vom forţa pe Adina să revină în sala de handbal până nu va fi refăcută 100% pe plan fizic şi mai ales mental", Petre Berbercaru, vicepreşedinte Oltchim

"Toate fetele sunt sufleteşte alături de ea. E un moment delicat şi preferăm să nu vorbim prea mult pe seama acestui subiect", Ada Nechita, prietenă și coechipieră

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net