A distrus visul scoţian şi a fugit la vestiare

Ultima actualizare:

Ceea ce părea o partidă fără istoric în sferturile Cupei Mondiale s-a transformat într-o dramă în care personajul principal a fost omul cu fluierul.

După o prestaţie cu adevărat eroică, Scoţia nu numai că a pus probleme marii favorite Australia, dar a fost la doar un minut de o victorie uluitoare în sferturile Mondialului de rugby.

Pe final de partidă, la scorul de 34-32 pentru britanici, „cangurii” au primit însă un nesperat ajutor de la arbitrul întâlnirii. Într-un sport dominat de fair-play, sud-africanul Craig Joubert a dat dovadă de exces de zel şi de cruzime, acordând o lovitură liberă australienilor pentru un ofsaid controversat, iscat dintr-o bâlbâială generală. În loc să stabilească de unul singur câştigătoarea, Joubert ar fi putut acorda o „grămadă” sau s-ar fi putut consulta cu asistenţii (arbitrajul video era interzis de regulament la acea fază). Australienii au transformat penalitatea, au dus scorul la 35-34, acesta fiind şi scorul final.

Ştiindu-se cu musca pe căciulă, centralul Joubert a pus capăt întâlnirii după care a fugit imediat la vestiare, refuzând orice dialog sau întindere de mână din partea jucătorilor.

„E o tragedie pentru Scoţia şi pentru rugby. E ruşinos să fugi aşa de pe teren. Când o să-l mai văd, o să-i spun cât sunt de dezgustat”, a spus căpitanul scoţienilor, Gavin Hastings.

Semifinalele Cupei Mondiale

Noua Zeelandă – Africa de Sud    sâmbătă, ora 18.00

Australia – Argentina    duminică, ora 18.00

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net