Danemarca și-a văzut visul cu ochii: e noua campioană mondială la handbal masculin

Ultima actualizare:

    Danemarca a castigat pentru prima data titlul mondial la handbal masculinFOTO: Guliver/ Gettyimages
Danemarca a castigat pentru prima data titlul mondial la handbal masculinFOTO: Guliver/ Gettyimages

Handbaliștii danezi au încheiat apoteotic un Campionat Mondial făcut parcă pentru ei. Nordicii au cucerit pentru prima dată aurul la un CM, acesta fiind singurul titlu care le lipsea din palmares.

În finala Mondialelor, disputată în fața propriilor fani, la Herning, Danemarca a spulberat Norvegia, scor 31-22 (18-11). A fost una dintre cele mai mari diferențe de scor din istoria finalelor campionatelor supreme ale handbalului masculin. Diferența de 9 goluri fusese parcă anticipată de victoria clară obținută de danezi în semifinale în fața deținătoarei titlului suprem, Franța. Nordicii se impuseseră vineri, în penultimul act, cu scorul de 38-30! În fața a mii de fani care și-au încurajat echipa de la început până la sfârșit, danezii au fost încoronați în premieră campioni ai lumii. Punctul culminant al festivității de premiere a fost dat de intonarea imnului învingătorilor, care a fost făcută, fără muzică, de cei 15.000 de spectatori. Astfel, s-a încheiat un ciclu excepțional al naționalei masculine daneze, care acum trei an, în 2016, cucerise și titlul olimpic, la Rio de Janeiro. Nordicii mai au în palmares două medalii de aur la Campionatele Europene, obținute în 2008 și 2012.

Medaliile de bronz au fost obținute, după o finală mică dramatică, de francezi. Aceștia s-au impus cu scorul de 26-25 în fața Germaniei, printr-un gol marcat de Nikola Karabatic pe contraatac, în chiar ultima secundă a meciului. Asta după ce, cu cinci secunde înainte de final Germania ratase posesia după o minge pierdută de pivot. Astfel, meciul s-a încheiat cu ambele echipe în lacrimi: francezii de bucurie, iar nemții de supărare, pentru că au scăpat practic printre degete bronzul mondial. La pauză au condus cu 13-9 și până sper finalul partidei se părea că domină partida.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net