Campionatul de handbal s-ar putea relua în 1 iunie

Ultima actualizare:

    Dinamo și Potaissa Turda ocupă primele două locuri în Liga ZimbrilorFoto: Marian Burlacu
Dinamo și Potaissa Turda ocupă primele două locuri în Liga ZimbrilorFoto: Marian Burlacu

Consiliul de Administraţie al Federației Române de Handbal a decis, astăzi, într-o videoconferință, că ediția 2019/2020 să se reia în 1 iunie. Această decizie va fi materializată, desigur, în cazul în care Starea de Urgenţă nu se va prelungi, aceasta urmând să expire în 15 mai.

Dintre participanții la şedinţa CA (Dedu, Luca, Manea, Bejinariu, Ghervan, Lupan, Drăgănescu, Teuțan, Ali, Kotecz, Evi, Sâsâeac, Pavel, Bocan) zece au dat un vot favorabil, iar patru s-au opus. Meciurile se vor disputa fără spectatori, respectându-se regulile de igienă.În Liga Zimbrilor, mai întâi, în 31 mai, se vor disputa restanţele SCM Timişoara – HC Buzău (etapa a 23-a) şi Potaissa Turda – Dinamo Bucureşti (etapa a 10-a). Apoi, în perioada 9-11 iunie, toate echipele ar urma să se reunească într-o localitate unde să se joace ultimele trei etape (24, 25 și 26), sub formă de turneu. Totodată, s-a decis ca semifinala din Cupa României FAN Courier dintre CSM Bacău și CS Dinamo București să conteze și pentru etapa a 20-a de campionat rămasă restantăÎn acest moment, pe primul loc al clasamentului se află Dinamo București (55 puncte / 21 meciuri), urmată de Potaissa Turda (22/50p), Minaur Baia Mare (23/43p), Dobrogea Sud (23/42p) și CSM București (23/42p). La masculin, ultima competiţie ar fi Turneul Final Four al Cupei României, reprogramat în 24-25 iunie, la Constanţa. De asemenea, calendarul pentru barajul de promovare/retrogradare include un turneu, între 27-29 iunie. La feminin, primele meciuri ar urma să se dispute în 5 iunie, cu ultimele două ”sferturi” ale Cupei României: CSM Bucureşti – CSM Slatina şi SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila. Iar turneul final (Final Four) se va desfășura în 6 și 7 iunie.Meciurile din Liga Florilor se vor relua din 10 iunie, cu restanța AHCM Slobozia - CSM București din etapa cu numărul 16. Și în acest caz, FRH ia în considerare organizarea unor turnee pentru încheierea campionatului: turneul 1 - etapele 20 și 21 (11 și 12 iunie), turneu 2 - etapele 22, 24 și 25 (24, 25 și 26 iunie). În 27 iunie s-ar disputa restanțele SCM Rm. Vâlcea - SCM Gloria Buzău (etapa a 23-a) și Gloria 2018 Bistrița - CSM București (etapa a 26-a). În clasament, locul 1 este ocupat de SCM Rm. Vâlcea (18 meciuri / 43 puncte), urmată de CSM București (17/43p), Minaur Baia Mare (18/36p) și SCM Gloria Buzău (18/35p). Pe de altă parte, FRH a precizat că înaintea reluării competiţiilor toate echipele vor efectua vizita medicală, iar sportivii vor avea şi o examinare EKG. Nu s-a menționat faptul că sportivii vor efectua teste pentru noul coronavirus.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net