Lăzăruţ: «Până la 31 de ani vreau să am doi copii frumoşi»

Ultima actualizare:

    Raluca spune că nu-i e ruşine că a pozat goală, dar recunoaşte că acum nu ar mai face astfel de fotografii
Raluca spune că nu-i e ruşine că a pozat goală, dar recunoaşte că acum nu ar mai face astfel de fotografii

Săptămâna trecută a fost ziua ei. Raluca Lăzăruţ a împlinit 27 de ani. Şi-a luat prietenele de mână şi au pornit să cutreiere sudul Franţei, bifând Saint-Tropez, Monaco şi Cannes, într-o minivacanţă de neuitat. Chiar dacă nu are un iubit, bruneta zice că e fericită şi împlinită.

Care e cel mai bun sfat primit vreodată de la ai tăi?De la tata am învăţat să iubesc viaţa, să fac mereu ce-mi place şi cât timp îmi place, să nu trişez şi să nu mă las trişată. Mamei îi datorez culoarea ochilor, spiritul de învingător, tenacitatea şi dorinţa de a ajun-ge mereu acolo unde mi-am propus.

Ce visai să devii, când erai mică?Musafir.

Faci sport?Echitaţie - de două ori pe lună şi exerciţii de întreţinere la sala de forţă o dată pe săptămână, că doar nu mă pregătesc pentru olimpiadă.

Ce zici de operaţiile estetice? Ai vreuna?N-am, dar n-aş sta pe gânduri nici o clipă dacă aş ajunge la concluzia că am nevoie.

image

Acum ai iubit?Nu.

În cât timp te vezi mămică?La 31 de ani. Atunci simt că ar fi momentul. Îmi doresc doi copii frumoşi şi cu personalitate.

Cum ar trebui să fie următorul iubit?Spiritual, cu simţul umorului, ingenios, cald, să aibă "coloană vertebrală", crezuri, dorinţe şi convingeri şi să şi le susţină în orice condiţii.

Bunica ta a scris cărţi. Despre ce e vorba? A scris două şi acum o pregăteşte pe a treia. Prima se numeşte "Ninge peste amintiri", a doua - "Mutre şi Cutre", iar a treia e o surpriză chiar şi pentru mine.

Câţi ani are bunica ta?78.

Ai mai poza pentru Playboy?Acum, nu. Oricum, pictorialul de acum cinci ani a fost făcut la timpul potrivit, nu mi-e ruşine cu asta.

image

Cineva care a prezentat ştiri sportive nu are cum să nu aibă 0 echipă de fotbal "de suflet". A Ralucăi e Poli Timişoara. Am mai aflat de-spre ea că e dependentă de cafea şi că a rămas în relaţii foarte bune cu "Poponeţ", fostul iubit, despre care vorbeşte foare frumos şi acum.

Despre ea:

- S-a născut la 5 noiembrie 1982, la Deva (Hunedoara).- Mai are un frate, Horia, cu patru ani mai mare decât ea.- Înainte să ajungă prezentatoare de divertisment la Antena 1, a fost, timp de trei ani, la pupitrul ştirilor sportive de la Antena 3. Iar înainte de asta, a trecut şi prin experienţa "Big Brother", de la Prima TV. "Toate au fost perioade minunate. Acum m-am întors la prima dragoste, divertismentul".

image

- E microbistă: "Ţin cu Timişoara. Forza Poli!".- La micul-dejun nu-i lipseşte, niciodată, cafeaua: "Nu mănânc dulciuri sau fructe la micul-dejun, ştiu că fructele sunt sănătoase şi oferă energie, dar prefer omleta, iaurturile cu cereale, brânzeturile şi neapărat o cafea. Ador cafeaua!".

- Cu fostul iubit, Codin Maticiuc alias "Poponeţ" a rămas amică: "Am păstrat o relaţie frumoasă. El e un om frumos".- Primul sărut: "Nu-l uit niciodată, s-a întâmplat când am aflat că am intrat la liceu, a fost parcă o trecere de la copilărie la adolescenţă, n-am dormit toată noaptea aceea...".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
irinel columbeanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net