Ele se cred fermecătoare, dar cu sprâncenele astea parcă-s vrăjitoare

6-vedete-1.jpg

Tot mai multe vedete au sprâncenele parcă trase la indigo

Tot mai multe vedete au sprâncenele parcă trase la indigo. Deşi au ochi frumoşi, ele n-au reuşit, cu ajutorul retuşurilor grosolane, decât să-şi înăsprească privirea, amintindu-ne de ursitoarea malefică din povestea ”Frumoasa din pădurea adormită”. Pe scurt, nu încercaţi asta acasă!

Daniela Crudu (26 de ani) a suferit transformări din cap până-n picioare şi încă de timpuriu. Şi-a pus silicoane pe când avea doar 17 ani, pe semnătura tatălui său, iar anul trecut şi-a  reparat şi nasul. În privinţa sprâncenelor, vedeta n-a fost prea inspirată, astfel că se vede de la o poştă că insistă prea mult cu retuşurile. Cruduţa este atât de machiată, încât, atunci când îşi dă jos masca, nici că o recunoşti. ”Populăreasa” Elena Merişoreanu (67 de ani) este prima vedetă autohtonă care a intrat într-un salon de tatuaje cosmetice, în urmă cu 23 de ani, în California: ”Tot timpul trebuia să fiu machiată, iar eu eram mai mult prin avioane, pe drumuri, aşa că am ales să-mi conturez ochii şi buzele, dar şi sprâncenele”, a povestit vedeta. Andreea Tonciu (29 de ani) este adepta sprâncenelor mai subţiri şi mai curbate, de parcă s-ar mira tot timpul şi adesea au o cu totul altă culoare decât părul, atrăgându-şi criticile specialiştilor.

 

Loredana Chivu (25 de ani), de altfel o femeie cu trăsături foarte frumoase, şi-a tatuat şi ea sprâncenele, însă i-au ieşit groase rău, de parcă cineva i le-ar fi conturat, stângaci, cu o bucată de cărbune. Fiind blondă, contrastul este prea puternic. Cât o priveşte pe Margherita de la Clejani (23 de ani), solista a tot suferit diverse transformări. Şi-a pus silicoane, a slăbit enorm, şi-a mărit buzele şi, evident, şi-a tatuat şi ea sprâncenele, ca nu cumva să rămână mai prejos. Exagerat de mult, şi în cazul ei. Dintre toate vedetele puse sub lupă de specialişti, doar Denisa Tănase (27 de ani), din trupa Bambi, arată, cât de cât mai rezonabil, în sensul că, deşi s-a pensat prea subţire, măcar şi-a conturat sprâncenele cu un creion în nuanţe maro, culoare care-i conferă o privire de divă, chipul ei amintindu-ne de cel al  Gretei Garbo, celebra actriţă cu privire ucigătoare. 

Fetelor, Alex Rădulescu vă dă sfaturi preţioase 

 

Speriat de imaginea acestor vedete, Alex Rădulescu, make-up Academy, le învaţă, pe fiecare dintre ele cum să repare greşelile: ”Andreea Tonciu are sprâncene subţiri şi neuniforme. Îi recomand să le lase să crească şi să le vopsească într-un ton mai închis, iar ca formă, mai arcuite la bază. Daniela Crudu are o formă tristă, ca şi cum ar fi toată ziua supărată. Îi recomand să aibă mai multă grijă la formă, căci la tipologia feţei ei trebuie să fie cât mai naturale şi să fie vopsite într-o culoare mai deschisă decât nuanţa părului.  Pe Elena Merişoreanu, forma nu o avantajează deloc. Culoarea nu e în ton cu părul. Măcar să fi fost 40% culoare, dar nu este deloc. Margherita a exagerat la bază, iar forma şi culoarea îmbătrânesc chipul. Trebuie să fie un pic mai subţiri şi să le acopere cu un fard special. La Denisa, ca şi format, sprâncenele sunt destul de arcuite şi par ca şi cum ar fi făcute doar din creion. Ar fi bine să fie atentă la baza sprâncenei, să le îngroaşe mai mult la bază şi să le arcuiască mai puţin. La Loredana Chivu e o mare diferenţă între sprâncene şi coafură. Îi recomand să le lase să crească natural şi să nu mai folosească atâta culoare pentru că arată extrem de fals”.

Citește și