România se topește la 40 de grade! Caniculă şi disconfort termic, toată săptămâna

canicula-caldura.jpg

Nu scăpăm de caniculă nici în următoarele zile
foto: arhivă Click!

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Meteorologii au anunțat cod galben de caniculă toată săptămâna. Aceasta va cuprinde aproape toată țara și sunt așteptate temperaturi chiar și de 40 de grade, la umbră.

Meteorologii au emis luni o avertizare Cod galben de caniculă și disconfort termic valabilă în 34 de județe din țară până sâmbătă, 31 iulie. Temperaturile maxime vor ajunge până la 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia și Muntenia, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Disconfortul termic va fi pronunțat, pentru că este posibil ca indicele temperatură-umezeală să atingă și să depășească pragul critic de 80 de unități. În această săptămână vom avea parte de nopți tropicale, pentru că temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade, așa încât acest nou val de căldură persistent va fi deosebit de accentuat, cu temperaturi resimțite în bună parte din țară. Mai ales acolo unde valorile de temperatură măsurate în condiții standard depășesc 37-38 de grade. Vreme excelentă pentru turiștii de pe litoral, unde sunt 34-35 de grade, iar arșița e ponderată de briză. Atenție însă! Au fost emise avertismente cu privire la indicele UV. Specialiștii au recomandat populației să evite expunerea la soare la orele amiezii, când nivelul de căldură atinge cote mari și indicele UV crește la un nivel periculos.  

Vremea pe regiuni

  • În Banat, vremea va fi caniculară în perioada 26 - 31 iulie, când media valorilor maxime se va situa între 35 şi 39 de grade, iar minimele vor fi în jur de 20 de grade, anunță Agerpres.ro.
  • În regiunea Crişanei, vremea va fi caniculară în perioada 26 - 31 iulie, când media valorilor maxime se va situa între 35 şi 38 de grade, iar minimele vor fi de 19 - 20 de grade.
  • În Transilvania, vremea se va încălzi, astfel că, în intervalul 27 - 31 iulie, local, va fi caniculă, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 34 de grade şi minime în creştere de la 14 - 15 grade în prima zi, până la o medie de 17 - 18 grade.
  • În Maramureş, vremea va fi călduroasă în perioada 26 - 31 iulie, local caniculară în timpul după-amiezelor, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 33 şi 35 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi minime în jur de 18 grade.
  • În Moldova, vremea va deveni caniculară în cea mai mare parte a regiunii în perioada 27 - 31 iulie, când media valorilor maxime va fi de 34 - 35 de grade, iar minimele, în creştere de la 16 grade în prima noapte până spre 20 de grade.
  • În Dobrogea, până în jurul datei de 3 august, vremea va fi călduroasă, local caniculară în partea continentală a regiunii (în intervalul 28 iulie - 1 august), cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 30 şi 33 de grade şi o medie a minimelor care va creşte de la 18 - 19 grade, până în jurul valorii de 22 de grade.
  • În Muntenia, până în jurul datei de 2 august, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime care va creşte de la valori în jurul a 33 de grade (în 26 iulie), până la valori de 36 - 38 de grade (în perioada 28 iulie - 2 august), iar cea a minimelor de la 16 grade, până spre medii de 20 de grade.
  • În Oltenia, prima săptămână va fi caracterizată de o vreme caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime care va creşte de la valori în jurul a 34 de grade (în 26 iulie), până la valori de 37 - 38 de grade (în perioada 28 iulie - 1 august), iar cea a minimelor de la 17 grade, până spre medii de 20 - 21 de grade.

Citește și:

Caniculă în România! Vedetele senzuale se răcoresc la plajă, pe litoralul nostru

Ghid de supravieţuire pe caniculă. Ce să faci când temperaturile ajung la 40 de grade Celsius

 

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Click desktop articole 300x250 p4

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1

Click desktop articole 300x250 p5

Adevarul