Varga agaţă brunete la semafor

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Aflat într-o vacanţă prelungită, de când a semnat cu Rapid, Dacian Varga profită din plin de zilele sale mai puţin solicitante cu meciuri şi cantonamente în căutarea unor aventuri.

În cursul zilei de ieri, fotbalistul a încălcat toate regulile de circulaţie.

Din zona Băneasa până la ieşirea din Otopeni, acolo unde fotoreporterii noştri nu s-au mai putut ţine după el, Varga a făcut spectacol pe şosea şi a încercat un flirt cu o brunetă focoasă.

Peripeţiile şoferului furios, Dacian Varga, au început în jurul orei 13.00 la capătul tramvaiul 5. A ochit o fată drăguţă în intersecţie, s-a dat cu Jeep-ul său lângă limuzina ei şi i-a cerut subtil numărul de telefon.

După ce a primit răspunsul dorit, Varga a plecat ca din tun la culoarea verde a semaforului. A urmat apoi un traseu cu depăşiri pe interzis şi pe dreapta, care i-ar face geloşi chiar şi pe actorii din Speed1.

Nici accidentul periculos care a avut loc la ieşirea din Otopeni sau echipajul de poliţie prezent în zonă nu l-a speriat pe fotbalist. Cu siguranţă nu se grăbea la niciun antrenament sau meci, dar probabil avea o rundă de negocieri cu cei de la West Bromwich şi Gabi Tamaş la Snagov.

Varga nu mai doreşte să continue la Rapid din vară şi este dorit cu insistenţă de câteva echipe din prima ligă engleză.

Citeşte şi:

Dinamovişti şi rapidişti care au împărţit aceleaşi femei

Varga, golgheter şi la femei!

Varga: "Am trei oferte din străinătate"

Varga a acostat-o pe tânără la un semafor

Frumoasa brunetă a părăsit drumul după ce i-a dat numărul de telefon

Fotbalistul n-a avut răbdare să stea în coloană si a depăşit prin partea din dreapta a şoselei

Poliţiştii asistă impasibili la încălcarea regulilor de circulaţie de către Varga

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
barbat ceasca ceai cafea 12 30 2009 2 35 02 pm jpeg
BUCHETTE DEL VINO FLORENTA jpg
Pensionatul Domnesc de Fete jpg
bătrâni  foto   Shutterstock jpg
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net