Un afiş al companiei franceze de căi ferate SNCF incriminează românii

Ultima actualizare:

În timpul unei călătorii între Foix şi Toulouse, scriitorul local Mouloud Akkouche a descoperit afişul şi a anunţat Rue89 despre existenţa acestuia.

În ultimele săptămâni, românii au stârnit îngrijorarea autorităţilor. Au fost constatate numeroase furturi de bagaje. Vă cerem să fiţi mult mai atenţi.

De asemenea, toate faptele românilor trebuie semnalate către PCNS (organismul pentru securitate naţională în cadrul SNCF), era scris pe afiş. Acesta indica şi un număr de telefon.

SNCF şi-a prezentat scuzele, anunţând demararea unei anchete, iar serviciul de comunicare al companiei în Midi Pyrenees a recunoscut că avertismentul a existat.

A fost afişat în anumite trenuri TER din regiune. Un agent din cadrul SNCF (care coordonează activitatea controlorilor de tren în cadrul filialei SNCF din Midi-Pyrenees) a folosit o expresie nefericită, a declarat SNCF.

Aceasta a precizat că a fost alertată de agenţi ai companiei, adăugând că afişele au fost retrase imediat.

Direcţia Regională a SNCF regretă acest gest nefericit şi nu este deloc responsabilă pentru el. Nu ar fi trebuit să se întâmple un astfel de lucru. O anchetă internă este în curs, pentru a stabili cum s-a putut întâmpla acest lucru, a declarat SNCF.

Niciun pasager nu a depus vreo plângere împotriva afişului, care a rămas vizibil timp de peste o săptămână.

PCNS, organismul unde se cerea să fie "semnalate faptele românilor" a declarat că "nu ştie despre asemenea semnalări".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net