Ucrainenii au venit cu măşti la meci

Ultima actualizare:

    Fanii ucraineni au primit gratuit din partea clubului măşti de protecţie
Fanii ucraineni au primit gratuit din partea clubului măşti de protecţie

Victimele numeroase pe care le-a făcut virusul A(H1N1) în Ucraina i-a determinat pe organizatorii meciului Dinamo Kiev - Inter Milano (1-2) din grupele Ligii Campionilor să ia măsuri suplimentare de precauţie.

Astfel, la intrarea pe stadion, toţi fanii ucraineni au primit gratuit din partea clubului măşti de protecţie.

Măsura a fost luată de organizatori pentru a nu fi obligaţi să ţină meciul cu porţile închise.

Fanii şi-au luat măsuri suplimentare de precauţie: pe lângă măşti şi-au acoperit gurile şi cu fulare

«Ne vor vaccina probabil la club»

Fotbaliştii sunt băieţi cuminţi. Întrebaţi de Click!, majoritatea au răspuns că dacă îi vaccinează cluburile ei nu se vor împotrivi.

Răzvan Pădureţu, (Unirea Urziceni): "Nu ştiu ce să zic. Dacă cei de la club ne dau voie, probabil mă voi vaccina. Nu e de joacă cu astfel de epidemii. Am văzut că au murit mii de oameni peste tot pe Glob. Trebuie să ne protejăm"

Ionuţ Bâlbă, (Poli Iaşi): „Conducătorii clubului au hotărât în urmă cu o săptămână să ne vaccinăm toţi, de la primul la ultimul. Noi luăm foarte în serios această problemă, mai ales că la Iaşi epidemia a atins foarte mulţi oameni"

Tony da Silva, (CFR Cluj): „Este o adevărată nebunie cu gripa asta porcină. Probabil că vom face şi noi vaccinul la club. Am înţeles că este un virus destul de periculos, aş că este bine să ne luăm toate măsurile de precauţie"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
munte pixabay jpg
caine pixabay jpg
pensie jpg
restaurant 1284351 1280 jpg
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net