Ucraina, cuprinsă de panică

Ultima actualizare:

În plus, şi la Kiev, şi la Lvov circulă un zvon potrivit căruia pe străzi au fost pulverizate substanţe toxice pentru a opri epidemia.

Vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, Igor Krol, ceruse populaţiei într-un  comunicat "să nu cedeze provocărilor şi să creadă numai informaţiile oficiale ale Guvernului".

În mai multe oraşe din ţară locuitorii se plângeau că nu găsesc medicamente împotriva gripei.

"Am fost în mai multe farmacii, dar nu pot găsi medicamente nicăieri", a  declarat Elena Mihailova, o pensionară din capitala Kiev.

"Tot aşteptând, gripa progresează", adaugă ea, acoperindu-şi faţa cu o batistă de hârtie.

Patru persoane au murit şi 13 cazuri de gripă H1N1 au fost confirmate în Ucraina, a anunţat sâmbătă şeful serviciilor santiare din ţară, Oleksandr Bilovol.

El a mai spus că 36 de persoane au murit de pneumonie în patru regiuni din vestul ţării, dar nu a fost posibil deocamdată să se confirme dacă aceste decese au legătură cu virusul noii gripe.

Preşedintele Viktor Iuşcenko a anunţat un bilanţ şi mai ridicat, dar s-a referit la toate formele de gripă. Potrivit agenţiei Interfax, el a declarat că 48 de persoane au decedat şi că peste 150.000 de persoane sunt infectate.

Premierul Iulia Timoşenko a ordonat vineri închiderea tuturor instituţiilor şcolare şi anularea reuniunilor publice pe durata de trei săptămâni, în toată ţara, măsuri unice în Europa.

Medicul-şef al forţelor armate, Piotr Melnik, a anunţat sâmbătă că serviciul militar va fi întrerupt timp de două sau trei săptămâni din cauza gripei H1N1, potrivit agenţiei RIA Novosti.

La Lvov, în vestul Ucrainei, unele farmacii erau cu stocurile epuizate, în timp ce şoferii de autobuze şi troleibuze şi numeroşi tineri purtau măşti chirurgicale.

O altă pensionară, Maria Todorovici, spune că farmaciile profită de pe urma panicii.

"Uitaţi-vă la cozile astea, câte medicamente au vândut şi cât au crescut preţurile! Oamenii cumpără tot ce pot", spune ea.

Andrei Kvas nu ia totuşi psihoza în serios, deşi poartă o mască pe faţă. "Mi-am pus o mască pentru a râde. Toţi colegii mei din clasă o fac, deci şi eu fac la fel", a explicat studentul în vârstă de 20 de ani a cărui universitate şi-a întrerupt cursurile din cauza gripei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net