Trei tineri blocaţi în Bucegi, recuperaţi după şase ore

Ultima actualizare:

    Turiştii au avut noroc, deoarece se aflau într-o zonă periculoasă
Turiştii au avut noroc, deoarece se aflau într-o zonă periculoasă

Trei tineri din Sinaia şi Buşteni care au urcat, marţi, în Masivul Bucegi şi au rămas blocaţi într-o zonă extrem de dificilă au fost recuperaţi de către salvamontiştii din Buşteni, după o acţiune care a durat şase ore, informează Mediafax.

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, cei trei tineri, doi din Sinaia şi unul din Buşteni, au urcat pe munte marţi, intenţionând să ajungă în poiana Kalinderu prin Valea Spumoasă. Cei trei au părăsit traseul şi au ajuns într-o zonă cunoscută sub denumirea de "Valea Mortului", unde există două săritori foarte mari, unde au şi rămas blocaţi, fără posibilitatea de a înainta sau de a se întoarce în oraş pe traseul pe care au urcat.

În jurul orei 15.30, cei trei au solicitat intervenţia salvamontiştilor, iar după o acţiune care a durat şase ore salvatorii montani au reuşit să-i scoată teferi din zona în care au rămas blocaţi.

Şeful Salvamont Buşteni a declarat că acţiunea de recuperare a celor trei a fost una dificilă, salvatorii echipându-i cu hamuri şi coborându-i în rapel pe distanţe mari.

Starea celor trei tineri este bună, în jurul orei 21.30 ei fiind conduşi în oraşul Buşteni.

Gheorghe Haiduc a precizat că dacă aceştia ar fi rămas toată noaptea pe munte, riscurile la care s-ar fi expus ar fi fost foarte mari, pe de o parte fiindcă în această perioadă în zonele de mare altitudine se înregistrează temperaturi negative, iar pe de altă parte din cauză că zona în care au rămas blocaţi este frecventată de urşi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net