A supravieţuit după ce tatăl i-a tăiat gâtul şi i-a omorât familia

Ultima actualizare:

S-a aflat şi ea printre victimele furiei bărbatului, însă ca printr-un miracol a supravieţuit. Acum, Carmina are 22 de ani şi este scriitoare. În noua ei carte, "Not lost forever", ea rememorează acele clipe dramatice, când cel care i-a dat viaţă a încercat să i-o şi ia.

Bărbatul, un beţiv notoriu, şi-a bănuit soţia de infidelitate, aşa că a ucis-o. Au urmat două dintre surorile femeii, soacra şi apoi bărbatul suspectat a fi amantul nevestei sale. Ramon a continuat măcelul şi, cu un cuţit, a tăiat gâturile celor trei fiice ale sale. Apoi a fugit în Mexic.

Singura care a supravieţuit a fost Carmina, care a povestit în roman despre atrocităţile petrecute în 1989.

"Tata mi-a tăiat gâtul, în linişte, ca unui miel", mărturiseşte tânăra, căreia încă i se mai vâd cicatricile.

Bărbatul a fost prins câteva luni mai târziu de la masacru şi condamnat la moarte, dar nici până în prezent nu şi-a ispăşit pedeapsa.

Vezi povestea Carminei Salcido

Carmina, la doar doi ani

image

Părinţii Carminei, Ramon şi Angela Salcido

image

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net