Soţul Andreei Bănică, cursă de maşini la Focşani

Ultima actualizare:

De curând, Lucian Mitrea a fost înregistrat în timp ce concura, ziua în amiaza-mare, la o cursă ilegală de maşini pe Şoseaua de Centură a Municipiului Focşani.

Bărbatul, împreună cu alţi trei prieteni, a fost surprins într-o parcare, în timp ce puneau la punct detaliile cursei. Înregistrările au fost făcute de către un telespectator al emisiunii "Acces Direct" de la Antena 1.

După ce şi-au admirat unul altuia maşinile de zeci de mii de euro, Lucian şi prietenii au plecat spre Şoseaua de Centură. Cursa propriu-zisă s-a dat între soţul Andreei Bănică, la volanul maşinii acesteia, Chevrolet Corvette, fabricaţie 2009, şi un Ferrari nou-nouţ.

Concurenţii nu au ţinut cont de faptul că traficul era destul de aglomerat la acea oră şi, după ce şi-au stabilit punctele de reper, au călcat „la podea" pedala de acceleraţie.

În înregistrarea video se vede clar cum cele două maşini, Corvette şi Ferrari, trec cu mai bine de 160 de km pe oră peste o trecere de pietoni după care maşinile ajung undeva aproape de 200 km pe oră.

Cursa ilegală se pare că a fost câştigată de Lucian Mitrea, la mustaţă. Distanţa pe care s-au întrecut cele două maşini sport a fost una „regulamentară", de 402 metri.

Aceasta distanţă, pe care se fac liniuţele, este una importată din America unde astfel de curse sunt denumite „Sfert de milă".

Lucian şi prietenul lui nu au lăsat nimic la voia întâmplării, ei fiind protejaţi în spate, şi blocând traficul, de alte două maşini de curse, un Chevrolet Corvette din 1969 şi un Opel Astra F GSI.

Lucian: «N-a fost cursă ilegală»

Contactat de reporterii Click!, Lucian Mitrea s-a arătat mirat de situaţia creată în jurul acestui incident: „Nu a fost o cursă ilegală. La o cursă ilegală trebuie să participe cel puţin 20 de maşini. Iar noi nu am mers cu 300 km/h", a declarat Lucian, pentru Click!

Andreea: «Sper că nu e aşa nebun!»

Andreea Bănică nu a părut surprinsă, însă nu a ezitat să-l muştruluiască pe Lucian, pentru gestul făcut. „Am fost, într-adevăr, la o nuntă, la Focşani. Nu ştiu dacă el a fost la volan, dar când am cumpărat această maşină, am luat-o cu o singură condiţie: să nu participe la curse de maşini. Eu sper că nu e aşa nebun, să facă aşa ceva. În orice caz, Lucian ar trebui să se gândească la faptul că are un copil de cinci luni acasă", ne-a declarat Andreea.

«Poţi să faci puşcărie doi ani!»

Unul dintre împătimiţii „liniuţelor" ilegale, Mihai, ne-a explicat cum au loc aceste curse. "De obicei se alege un traseu drept, cu o lungime de 402 metri, pe un drum cu două benzi de circulaţie pe sens. Concurenţii se așază în paralel, iar alţi doi, în spatele lor, blochează traficul. Se dă startul la al treilea claxon, iar maşinile pornesc în trombă. În funcţie de maşină, viteza atinsă este undeva între 180 şi 200 de km pe oră. La finalul traseului, pe marginea drumului, stă de obicei o maşină cu semnalul de avarie pornit. Cursele astea sunt ilegale şi poţi să faci puşcărie între trei luni şi doi ani sau să iei o amendă penală!", ne-a declarat Mihai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net