Serial Click! Ce mănâncă românii când sunt pe fugă - Episodul 4

Ultima actualizare:

    Devorezi un sandviș de 15 cm cât ai zice pește. Foto: Click!
Devorezi un sandviș de 15 cm cât ai zice pește. Foto: Click!

Dintre toate mâncărurile preparate pe fugă, sandvișurile sunt, poate, cel mai ușor de gătit. Tocmai de aceea, unii s-au gândit că s-or găsi destui oameni care să plătească bani frumoși pentru a-și potoli foamea, la serviciu sau când ies în oraș, cu așa ceva. Azi vă propun să aflați câteva lucruri din filosofia Subway și de ce cred fondatorii săi că vând mai mult decât niște sandvișuri.

Nu iese fum fără foc, însă mâncare da. Măria Sa sandvișul, poate cea mai firească unire dintre o pâine fragedă, o felie de carne gustoasă și o legumă proaspătă, a atins perfecțiunea odată cu apariția lanțului Subway. Mari consumatori de mâncăruri gătite rapid, americanii au făcut-o și pe asta, iar lumea întreagă trebuie să le fie recunoscătoare pentru idee. Primul restaurant s-a deschis în 1966, în Connecticut, în urma unui parteneriat inedit dintre un tânăr fierar cu aspirații înalte și un medic cu un neobișnuit spirit antreprenorial. La o jumătate de secol de atunci, Subway a ajuns să dețină mai multe restaurante decât McDonald’s, iar argumentul suprem este că „procesul de producție” este mai lesne. În România, brandul a intrat în aprilie 2012, odată cu deschiderea restaurantului din Piața Victoriei. Acum, Subway are 39 de unități, dar cuvântul de ordine este „extindere”.    

Cei care au adus brandul Subway în România spun că nu vând doar niște sandvișuri, ci o experiență culinară complet diferită. Pentru ei, Subway Club e „un fel de mâncare”, de parcă titulatura sandviș ar dăuna grav imaginii companiei. Spuneți-i cum vreți, dar ultima dată când am verificat o felie de carne, o brânză și niște legume, asezonate cu un sos, așezate între două felii de pâine tot sandviș se chema! Chiar dacă în spatele fiecărui preparat se află o muncă asiduă de echilibrare a gusturilor. Da, la Subway mănânci sandvișuri, însă unele cu ștaif, pe care nu poți, nici în ruptul capului, să le faci în casă. Din mai multe motive, iar pâinea e, poate, cel mai grăitor.

În meniul Subway mai găsești Tortilla și salate
În meniul Subway mai găsești Tortilla și salate

La Subway ai mai multe sortimente de pâine (integrală, cu miere și ovăz, albă italiană, albă cu susan, albă cu parmezan și oregano) și toate sunt produse în Germania și coapte în cuptoarele restaurantelor din România. Construcția unui sandviș începe cu alegerea pâinii și, chiar dacă poți combina orice cu baghetele astea, doar numite alegeri sunt câștigătoare. În spatele gustului desăvârșit stă o întreagă filosofie, iar acesta este al doilea motiv pentru care nu le poți face acasă. Al treilea motiv este ceea ce face un sandviș de la Subway complet: sosurile, pe care nu ai cum să le găsești în altă parte. Prima mea întâlnire cu preparatele lor a fost într-o zi când am ratat masa de prânz, la serviciu. Am ales Subway Club, un sandviș cu file din curcan, șuncă și carne de vită, salată verde, roșii, ceapă, castraveți, ardei și sos de maioneză degresată și muștar cu miere. O avalanșă de gusturi cu care nu fusesem obișnuit, dar care mi-au rămas mult timp în gură. La cei 9,5 lei pe care i-am plătit pe un sandviș de 15 cm m-am ales cu încă ceva, însă nu la fel de străin: cu dorința de a mai lua unul. Atunci am aflat că pentru a-i face pe plac stomacului meu trebuia să comand varianta de 30 cm a sandvișului, la 17,10 lei. Un preț, totuși, prea generos pentru un sandviș. Pardon, pentru „un fel de mâncare”.

5 lucruri pe care poate nu știai

Sandvișurile marca Subway au 15 sau 30 de centimetri lungime. Cu prețuri cuprinse între 8,2 și 10,9 lei, sandvișurile mici sunt ok dacă îți este doar puțin foame. În schimb, cele mari au prețuri cuprinse între 14,8 și 19,6 lei. Poți să combini cum vrei ingredientele și sosurile și tot ce adaugi în plus la rețeta clasică te costă.

Subway Club este unul dintre cele mai apreciate sandvișuri în România. Principalul argument e amestecul ingenios de ingrediente, dar și nivelul extrem de scăzut de grăsimi (cel mult șase grame).

Fiecare preparat conține informații referitoare la valoarea nutrițională (număr de calorii, cantitatea de grăsimi, proteine, carbohidrați, vitamine).

Primul Subway s-a deschis la 13 aprilie 2012, în Piața Victoriei
Primul Subway s-a deschis la 13 aprilie 2012, în Piața Victoriei

În aprilie 2012 s-a deschis primul restaurant Subway din România, la Piața Victoriei. Afacerea e disponibilă în franciză, iar taxa de intrare în familia Subway este 7.500 de euro.

În cele 39 de restaurante Subway din România lucrează circa 600 de persoane.

Află mâine cum e mâncarea asiatică din bucătăriile Wu Xing și Chopstix!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net