Salina Praid se redeschide pentru public

Ultima actualizare:

Măsurătorile efectuate de o echipă de specialişti de la un institut de cercetare din Petroşani confirmând că aerul din baza de tratament şi de vizitare nu este viciat, informează Mediafax.

Directorul Salinei Praid, Seprodi Zoltan, a declarat că turiştii vor putea vizita baza de tratament din subteran începând de joi, intrarea fiind gratuită pe parcursul întregii zile.

„ Mai există încă miros de fum, dar nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea vizitatorilor. Am spălat toată salina şi acum este pregătită pentru turişti şi bolnavii care vin la baza de tratament”, a spus Seprodi Zoltan, citat de Mediafax.

Vizitatorii vor fi avertizaţi, la casele de bilete, despre existenţa mirosului de fum în subteran şi că speră ca acesta să se elimine în totalitate în următoarele două - trei zile.

Incendiul nu a produs pagube, iar defecţiunile la reţeaua de ventilare a minei, unde s-a produs scurtcircuitul electric, responsabil de producerea focului săptămâna trecută, au fost remediate.

Marţea trecută, sute de persoane -turişti, bolnavi aflaţi la tratament în Salina Praid şi muncitori care exploatau sare- au fost evacuate, după ce în zona de vizitare şi tratament s-a infiltrat fum.

Stingerea incendiului a durat circa 12 ore.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net