Propunerile părinților: fără distanță de un metru între copiii de grădiniță!

gradinita-mediafax.jpg

copii la grădiniță
Este greu pentru copiii de grădiniță să păstreze distanța
Foto: Mediafax

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a trimis oficial Ministerelor Educației și Sănătății o serie de propuneri de modificare a ordinului cu regulile de organizare a școlilor și grădinițelor. Reprezentanții părinților cer unele schimbări, printre care posibilitatea ca elevii și profesorii să interacționeze, iar copiii de grădiniță să nu fie ținuți la distanță de un metru.

Modificările cerute pentru școli 

  • Orice părinte, inclusiv al copiilor sănătoşi, să poată opta pentru online, exercitându-şi dreptul la prevenţie pentru sănătatea copiilor şi a membrilor familie - având ȋn vedere că decizia este descentralizată la nivelul CA. Astfel de cereri ale părinţilor pot fi aprobate ţinând cont de dotarea şcolilor (posibilitatea de transmitere a lecţiilor on-line) şi, de asemenea, de dotarea personală pentru susţinerea ȋnvăţării online. 
  • Elevilor care sunt online sau lipsesc (din cauza calității transmisiei audio-video) să li se pună la dispoziție materialul didactic suport al lecţiei predate, la sfârşitul zilei – ȋntrucât recuperarea materiei de la colegi poate fi incompletă, cu greşeli. 
  • Reglementarea modului de justificare a absenţelor din cauza defecţiunilor tehnice (defecţiune dispozitiv, lipsă electicitate, lipsă semnal internet) – atât pentru elevi cât şi pentru cadrele didactice. 
  • Posibilitatea unității de învățământ de a decide, pentru clasele care nu sunt ȋn ciclul primar şi ani terminali, să opteze pentru scenariul 1, cu condiţia respectării distanţării, chiar dacă localitatea e ȋn scenariul 2. 
  • Posibilitatea interacțiunii profesor-elev prin deplasarea elevului la tablă şi a profesorului la banca elevului. 

Modificările cerute pentru grădinițe 

  • Exceptarea de la regula păstrării unei distanțe de minimum un metru pentru copiii de grupă mică. Nici băncile nu trebuie așezate la distanță de un metru, în sălile din grădinițe. 
  • Părinții atrag atenția asupra regulii de a se evita îmbrățișările între copii: „Pot apărea reacții emoționale negative (panică, anxietate, depresie) la copiii care știu de acasă că nu trebuie să fie atinși”. 
  • Propun modificarea ordinului care impune ca spațiile de joacă din exterior să fie zilnic curățate, igienizate cu jeturi de apă și apoi dezinfectate cu soluții avizate. „Este imposibil de respectat în cele mai multe unități de învățământ din varii motive: fie lipsa de personal, fie pentru că spălarea cu jet de apă a complexelor de joacă presupune formarea de bălţi în jurul acestora și le face implicit inutilizabile”, susțin părinții. 
  • Intrarea eșalonată în grădințe, pe ore, e imposibil de implementat: „Preșcolarii sunt dependenți de adult/părinte, iar programul de lucru al acestora nu le permite aducerea copilului la grădiniță într-un interval fix. Apar probleme la serviciu. Propunem ca intrarea preșcolarilor în grădiniță să se facă în intervalul 7.00-8.30, iar preluarea acestora să se facă în funcție de ora de sosire. 
  • Părinții mai vor să li se permită accesul în curtea grădiniței atunci când își lasă copilul dimineața.  
Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1