Gravidă de 155 de kilograme ajutată să nască de o armată de medici

Ultima actualizare:

Medicii obstetricieni trag un semnal de alarmă şi spun că numărul femeilor obeze care nasc este în continuă creştere!

Ultimul caz de acest gen a  fost al unei femei de 34 de ani din Suceava care cântărea 155 de kilograme în momentul naşterii. Medicii spun că naşterea în această situaţie poate genera complicaţii care pot fi fatale atât mamei, cât şi fătului.

„Cazuri de femei cu obezitate morbidă care ajung la noi sunt tot mai multe. Pacienta din Suceava a născut o fetiţă sănătoasă, dar a fost nevoie de intervenţia mai multor medici, neonatologi şi anestezişti, ustensilele pe care le avem în dotare aproape că nu fac faţă în aceste situaţii. Obezel nasc copii de dimensiuni mari şi există un risc ridicat de deces. Femeile care se află în această situaţie ar trebui să ţină cure de slăbire şi să facă controale periodice", a declarat medicul Mircea Onofriescu, managerul Maternităţii „Cuza Vodă" Iaşi.

Medicul Crenguţa Andronic, anestezist la Terapie Intensivă, a menţionat că intervenţia a durat aproximativ o oră.„Pacienta este fumătoare, iar fumatul pe sarcină se asociază frecvent cu retard fetal de creştere intrauterină. A născut prin operaţie cezariană care a durat destuld e mult, cam o oră, iar reanimarea neonatală are o dificultate sub supravegherea medicilor neonatologi", spune medicul Andronic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Thassos, Grecia FOTO Shutterstock
prosoape jpeg
christian al VII lea jpeg
camera hotel png
Pestera Craniilor png
soferii in masina webp
Brezoi poza mare jpg
lacat bucatarie roman marea britanie 67958100 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net