Echipaj SMURD implicat într-un accident grav, la Oradea

Ultima actualizare:

    Şoferul unui VW Passat nu a acordat prioritate şi s-a izbit violent cu un VW Golf
Şoferul unui VW Passat nu a acordat prioritate şi s-a izbit violent cu un VW Golf

Patru persoane au fost rănite, vineri după-amiază, la Oradea, după ce o autospecială SMURD aflată în misiune a fost lovită de un autoturism, între răniţi fiind şi un membru voluntar al echipajului, transmite MEDIAFAX.

În urma impactului, ambele maşini au fost proiectate pe marginea drumului, oprindu-se între un copac şi o casă.

"Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, în timp ce se deplasa spre o urgenţă medicală cu semnalele acustico-luminoase în funcţiune, a fost implicat într-un accident rutier, soldat cu patru persoane rănite", a declarat pentru MEDIAFAX Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Circumstanţele exacte ale producerii accidentului nu au fost deocamdată stabilite, dar din primele cercetări făcute de poliţiştii rutieri reiese că şoferul unui autoturism a intenţionat să iasă de pe o stradă secundară, dar nu a oprit la indicatorul "Stop" şi a izbit în plin autospeciala SMURD.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net