Adolescentă de 16 ani din Botoșani, salvată de pompieri dintr-o fântână adâncă de peste patru metri

Ultima actualizare:

    Împrejurările în care fata a ajuns în fântână urmează să fie stabiliteFoto: news.ro
Împrejurările în care fata a ajuns în fântână urmează să fie stabiliteFoto: news.ro

O adolescentă de 16 ani din judeţul Botoşani a fost salvată, duminică (22 august), dintr-o fântână adâncă de peste patru metri, de către pompieri, unul dintre ei coborând cu o scară pentru a o recupera. Aceasta a fost dusă la spital pentru avea dureri la un picior şi a stat în apă până la genunchi, iar împrejurările în care a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, o tânără de 16 ani, din satul Storeşti, comuna Frumuşica, a fost salvată dintr-o fântână, după o misiune contracronometru a pompierilor. Mama fetei a fost cea care a alertat autorităţile, iar acolo s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi şi o ambulanţă aparţinând SJA, potrivit news.ro.

 "La sosirea forţelor de intervenţie, fata era conştientă, dar se plângea că o doare un picior şi îi este frig, întrucât stătea în apa până la genunchi. Cu ajutorul unei scări, unul dintre salvatori a coborât în fântâna adâncă de peste patru metri şi a ajutat-o să ajungă la suprafaţă", a arătat ISU Botoşani.

 Fata a fost preluată de echipajul medical şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Împrejurările în care fata a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net