«Scap de datorii cu banii de la Click!mania»

Ultima actualizare:
E foarte mândră  de nepoata ei
E foarte mândră de nepoata ei

După clipele de uluire urmate de lacrimile de fericire pentru marea câştigătoarea de la Clickmania!, a venit vremea să se gândească şi cum va împărţi cele 500 de milioane. „Am fost contabilă. Nu am probleme cu împărţitul banilor", ne-a spus zâmbind femeia de 65 de ani. Majoritatea se vor duce la bănci, pentru a scăpa de datorii.

„Banii aceştia îmi vor ajuta toată familia să treacă peste perioada de criză. E o sumă atât de consistentă, încât sunt sigură că îi voi mulţumi pe toţi", ne-a spus ieri Constanţa Covaci, fericita câştigătoare de la Clickmania!

Luni seara, femeia de 65 de ani a câştigat la extragerea finală Clickmania! 500 de milioane, iar acum spune că banii o vor ajuta să scape de datorii.

„Am rate la bancă până în 2013, de 5 milioane lunar. Nu par mari, dar la pensia mea de 11 milioane sunt greu de suportat. Din pensia mea şi a soţului ne mai ajutăm şi copiii, pentru că sunt bugetari şi ei şi soţiile lor, aşa că ratele ne omoară. Vom lichida în primul rând toate creditele, pentru ca banii din salarii şi pensii să rămână în familie. Dar şi aşa ne mai rămâne o parte consistentă din câştig", ne-a spus pensionara.

O parte din bani vor merge şi către cei doi nepoţi, un băieţel de 10 ani şi o fetiţă de 2 ani şi şapte luni. Pentru fiecare, femeia are de gând să facă un cec de minimum 10 milioane, bani care să le folosească mai târziu.

„Înainte de toate însă voi da o masă bogată de Sărbători. Îmi invit copiii şi petrecem, că până acum am fost cumpătaţi cu criza asta. Mulţumită Clickmania! de Crăciunul acesta vom pune pe masă tot ce ne pofteşte inima şi sub brad vor fi multe cadouri", ne-a spus satisfăcută fericita câştigătoare.

E foarte mândră de nepoata ei

Suma câştigată de la Clickmania! este cu atât mai importantă pentru Constanţa Covaci, cu cât familia ei este una de bugetari.

„Fiul meu cel mare şi soţia lui lucrează în Poliţie, iar cel mic şi soţia sunt profesori. Vă daţi seama că salariile lor nu sunt foarte mari, aşa că îi mai ajut şi eu", ne-a spus femeia. Dar primii la care s-a gândit când a câştigat marele premiu au fost cei doi nepoţi.

Constanţa  şi Ionel Covaci  citesc împreună  Click!
Constanţa şi Ionel Covaci citesc împreună Click!

„Ana, nepoata mea de 2 ani şi şapte luni, ne înseninează mereu ziua. Chiar şi când mai avem probleme, ea ne face să zâmbim. Cel mare, Alexandru, are 10 ani şi învaţă bine, aşa că sunt foarte mândră de el", ne-a spus pensionara de 65 de ani.

Soţul: «Dacă vin acasă fără ziar, mă ceartă»

Ionel Covaci (82 de ani), soţul marei câştigătoare, a fost în ultimele zile ţinta glumelor în familie.

„Eu îi cumpăr ziarul Click! în fiecare dimineaţă. Nu pot să vin acasă fără ziar că mă ceartă. Când o vedeam că stă să completeze la taloane o mai necăjeam şi îi spuneam că nu are nici o şansă", ne-a spus bătrânul.


    Constanţa  şi Ionel Covaci  citesc împreună  Click!
Constanţa şi Ionel Covaci citesc împreună Click!

De luni seara, soţia sa are şansa să îşi ia revanşa. „Acum râd eu de el. Am câştigat 500 de milioane de la ziarul în care am avut încredere şi acum soţul este la mâna mea", ne-a spus râzând Constanţa Covaci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net