Şase suflete trăiesc într-o boxă din subsolul unui bloc

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ei nu au avut o masă îmbelşugată, iar Moş Crăciun i-a uitat şi în acest an. Locuiesc într-o boxă minusculă, de doar cinci metri pătraţi şi dorm cu toţii într-un singur pat.

Reporterii Click! au fost în vizită la cinci copilaşi care trăiesc într-o încăpere mai îngustă decât o cămară. Le-am dus hăinuţe dar şi alimente pentru câteva zile. "Garsoniera" lor se află la subsolul unui bloc de pe Calea Ferentari, sector 5.

I-am găsit pe toţi în pat, aliniaţi în faţa televizorului. Asta pentru că, în cămăruţa mică nu au loc decât un pat şi un dulap.

Copiii nu au nici măcar un colţ unde să se joace. Când vor să îşi dezmorţească oasele ies pe coridorul întunecat şi plin de haine puse la uscat, sau afară, la aer.

simeon stalpnicul png

Floriana Petre (35 de ani) îşi creşte cu greu cei cinci copii din alocaţiile acestora şi din indemnizaţia de însoţitor. Cei care vor să o ajute o pot contacta la numărul de telefon 0769.280.257

Pentru familia Petre, Crăciunul este frumos doar la televizor. Ei au avut ce pune pe masă doar din mila vecinilor "de sus".

De parcă sărăcia nu ar fi fost de ajuns, unul dintre frăţiori, Costin, de doar doi ani şi jumătate s-a născut cu sindromul Down şi cu defect de sept ventricular, astfel că, de multe ori băieţelul rămâne fără oxigen.

El urmează să fie operat la inimă, la Târgu Mureş, însă intervenţia va avea loc doar dacă mama va reuşi să facă rost de bani pentru drum. În ciuda greutăţilor, zâmbetele copiilor au rămas la fel de frumoase, poate şi pentru că încă nu îşi dau seama de grijile ce apasă umerii mamei.

simeon stalpnicul png

Masa de Crăciun, din pomană: Uite cât de mică e camera! Frăţiorii au avut parte de câte o bucată de carne şi de câteva sarmale, din mila unei vecine

Floriana Petre, mama micuţilor îşi creşte singură cei cinci îngeraşi, după ce soţul a părăsit-o. Ea face faţă cu greu cheltuielilor de zi cu zi.

Bogdan, cel mai mare dintre frăţiori, are 8 ani şi este clasa a II-a. Şi-ar fi dorit de la Moş Crăciun un joc cu Bakugani, însă spune zâmbind că poate Moşul va veni la anul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net