S-a ales cu dosar penal după ce a falsificat semnătura primarului

Ultima actualizare:

Încadrată în funcţia de contabil la o societate agricolă înfiinţată pe structura vechiului C.A.P Puşcaşi, femeia deţinea la domiciliu, în mod ilegal, documente din arhiva fostei cooperative de producţie şi, profitând de starea de sănătate a unor cetăţeni din comună care intenţionau să se pensioneze, le-a promis acestora că le va rezolva problema eliberării adeverinţelor necesare dosarului de pensionare.

"Cercetările au fost demarate ca urmare a unei plângeri ce a fost depusă de reprezentanţii Primăriei comunei Puşcaşi cu privire la existenţa unei adeverinţe care atestă vechimea în muncă a unui cetăţean, ca fost membru cooperator, având falsificate atât semnătura, cât şi ştampila primarului", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Mihaela Ştraub.

Contabila a eliberat, în perioada 2004-2007, fără a avea atribuţii în acest sens, opt astfel de adeverinţe, care au fost semnate şi ştampilate în fals la rubrica "primar".

Dosarul penal a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea de trimitere în judecată a femeii, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Thassos, Grecia FOTO Shutterstock
prosoape jpeg
christian al VII lea jpeg
camera hotel png
Pestera Craniilor png
soferii in masina webp
Brezoi poza mare jpg
lacat bucatarie roman marea britanie 67958100 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net