Referendum pentru legalizarea prostituţiei în judeţul Caraş-Severin

Ultima actualizare:

Referendumul a fost stabilit pe data de 6 decembrie. ”Este oportun pentru că este o plagă pe societate şi un flagel, cu care eu şi consilierii locali, indiferent de culoarea politică, precum şi cetăţenii municipiului Caransebeş nu suntem de acord. Dorim să fm alături în acest demers, de toate bisericile creştine care s-au manifesat împotriva propunerii comisiei prezidenţiale pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, publicată în 22 septembrie 2009 de legalizare a prostituţiei şi a consumului de droguri uşoare”, a declarat, miercuri, corespondentului NewsIn, primarul oraşului Caransebeş, Marcel Vela.

Potrivit sursei citate, pentru a reduce cheltuielile cu privire la organizarea alegerilor, referendumula fost programat pentru 6 decembrie. În plus, „e zi de sărbătoare şi creştinii nu pot vota păcatul”, a mai declarat Vela pentru NewsIn.

Consiliul Consultativ Etico-juridic al Patriarhiei Române, reunit în 23 septembrie, pentru analizarea acestei situaţii, s-a pronunţat pentru respingerea legalizării prostituţiei şi a consumului de droguri uşoare. „Pe temeiul Sfintei Scripturi şi al învăţăturii Sfinţilor Părinţi, precum şi în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Consiliul Consultativ Etico-juridic al Patriarhiei Române respinge această propunere”, se arată în documentul transmis Primăriei Caransebeş.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
constanta pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net