Pompier, hoţ de roţi în concediu

Ultima actualizare:
Era un angajat de încredere
Era un angajat de încredere

Octavian Roiban lucra ca şofer în cadrul Detaşamentului de pompieri din Drobeta Turnu Severin din 2007 şi nu avea abateri disciplinare.

Aflat în concediu de odihnă, el s-a dus luni seară, în stare de ebrietate, la furat de roţi.

Sergentul major Octavian Roiban (25 de ani), şofer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Drobeta, a fost prins în flagrant de un echipaj de poliţie când încerca să sustragă patru roţi de la un autoturism parcat pe strada Gheorghe Anghel din Severin.

Luat la rost de oa­menii legii, tânărul, care se afla în sta­re de ebrietate, a încercat să scape arătându-le poliţiştilor legitimaţia de pompier.

Poliţiştii nu au fost însă impresionaţi, sergentul fiind acum urmărit penal pentru tentativă de furt calificat.

Incidentul afectează imaginea instituţiei, după ce, la începutul lunii august, alţi trei pompieri, angajaţi ai aceluiaşi detaşament s-au ales cu amânarea înaintării în grad pe doi ani şi cu plasarea în capul listei de eventuale disponibilizări, după ce au furat din donaţiile pentru sinistraţi.

Era un angajat de încredere

Conducerea instituţiei nu poate lua nici o măsură împotriva tânărului până când poliţiştii nu vor finaliza ancheta.


    Era un angajat de încredere
Era un angajat de încredere

„Toată lumea spune că era băiat bun, nimeni nu credea că poate să facă aşa ceva. N-am avut, într-adevăr, probleme cu el în cei trei ani de când e angajat la noi. Era pe o maşină nouă, om de încredere, dar uite că uneori o mai iau razna şi oamenii de încredere", a spus inspectorul şef Ion Iovan, comandantul ISU Drobeta-Tr. Severin.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net