O femeie însărcinată a murit în urma violenţelor din Atena - VIDEO

Ultima actualizare:

Sindicatele au lansat un apel privind participarea la noi proteste joi după-amiază, în centrul Atenei, în contextul în care proiectul de lege legat de noile măsuri de austeritate va fi supus votului în parlament, potrivit Associated Press.

70 de persoane au fost arestate miercuri în timpul violenţelor. Dintre acestea, 25 au fost reţinute pentru ultraj şi vandalism, trei pentru furt din magazine, zece pentru că au ocupat o clădire în districtul Exarchia, care a fost de multe ori în ultimii ani scena unor violenţe, potrivit ultimelor informaţii ale poliţiei.

"După violenţele care au făcut trei morţi miercuri în timpul unei manifestaţii contra măsurilor de austeritate, Grecia este la marginea prăpastiei", a declarat preşedintele grec Carolos Papoulias.

"Noi avem toată responsabilitatea de a nu face pasul care ne-ar grăbi în gol", a adăugat şeful statului, al cărui rol este în principal protocolar, dar care este de asemenea perceput ca garant al instituţiilor.

Trei persoane au murit miercuri în incendiul unei bănci la Atena, provocat de un cocteil Molotov, în timpul unei manifestaţii contra măsurilor de austeritate anunţate de guvern.

Guvernul socialist a anunţat duminică un nou plan de măsuri de austeritate pentru a obţine ajutorul financiar de 110 miliarde de euro de la statele din zona euro şi de la Fondul Monetar Internaţional.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net