Nu ţineţi post dacă sunteţi bolnav

Ultima actualizare:

    În general, în post, n-ai  voie să consumi produse  de origine animală (carne,  lapte, ouă, unt), precum şi alcool
În general, în post, n-ai voie să consumi produse de origine animală (carne, lapte, ouă, unt), precum şi alcool

Gata cu alimentele de origine animală, a început Postul Crăciunului! Acesta are 40 de zile şi durează de la 15 noiembrie până la 24 decembrie. Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.

Chiar dacă Postul e considerat o metodă prin care ne putem curăţi atât spiritul, cât şi trupul, dacă nu suntem atenţi la ce mâncăm în această perioadă, organismul nostru poate avea chiar de suferit.

În primul rând, trebuie să ştiţi că nu toate persoanele au voie să ţină post.

După sfaturile medicilor, nu au voie să ţină post lăuzele, copiii, bolnavii cu sindrom nefrotic (deoarece ei pierd proteine prin urină şi au nevoie de o cantitate suplimentară), bolnavii cu afecţiuni cronice, cei deprimaţi imun, cei subnutriţi sau cei care sunt în convalescenţă, bolnavii de cancer sau cei cu afecţiuni auto-imune.

Apoi, în ceea ce priveşte copiii, dacă totuşi doriţi ca cel mic să treacă printr-o mică perioadă de post, trebuie să ştiţi că această perioadă nu trebuie să treacă în nici un caz de 4 zile.

În perioada postului, copilul este privat de proteine animale şi, dacă acest lucru se întâmplă pe o perioadă mai lungă, se poate dezvolta o dereglare a secreţiei de hormoni de creştere, care sunt dependenţi de aminoacizii esenţiali care se găsesc în carne.

Alimente permise

Cartofi: 1,5 lei/kg

Castraveţi: 4 lei/kg

Roşii: 4 lei/kg

Mere: 2,5 lei/kg

Pere: 3 lei/kg

Miere: 10 lei/borcanul

Ardei: 5 lei/kg

Varză: 1 leu/kg

Dovleac: 2 lei/ kg

Ţelină: 4 lei/kg

Morcovi: 1,5 lei/kg

Alimente cu dezlegare

Peşte: 15 lei/kg

Ulei: 7 lei/sticlă

Vin: 10 lei/sticlă

În zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin, decât dacă se prăznuieşte vreun sfânt mare, trecut în calendar cu cruce neagră.

Uleiul şi vinul sunt permise însă marţea şi joia. Sâmbăta şi duminica, până la 20 decembrie inclusiv, se dezleagă la peşte şi preparate din peşte.

Alte zile în care se mănâncă peşte sunt 21 noiembrie, sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, şi zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă: 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul).

Alimente interzise

Carne

Lapte

Ouă

«Postul, bun pentru detoxifiere»

Dr. Cristina Bălănescu, medic primar: Postul îşi are un rol bine determinat, şi anume acela de a ajuta la detoxifierea organismului, după o alimentaţie "de vară", cu multă carne, alcool, sare şi dulciuri concentrate.

Alimentele de post întăresc şi menţin sănătatea organismului, prin purificarea de toxine. În lipsa cărnii, a produselor lactate si a ouălor, din punct de vedere medical se observă o curăţare lentă a ficatului şi a vezicii biliare.

Ficatul este cel care metabolizează toate principiile alimentare absorbite din intestin, iar vezica biliară este locul de depozitare a sucurilor reziduale din ficat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
image
actualitate.net
image
actualitate.net