Nicoleta Amurăriţei: «Dacă Adrian îşi lua pastilele, nu o ucidea pe Ştefania»

Ultima actualizare:

    Fetiţa a fost înjunghiată în  timp ce se îndrepta spre biserică, împreună cu fratele ei
Fetiţa a fost înjunghiată în timp ce se îndrepta spre biserică, împreună cu fratele ei

Adrian Amurăriţei (15 ani), tânărul din localitatea Ştiubieni (Botoşani) care, duminică, a înjunghiat mortal o fetiţă de 10 ani, va fi examinat psihiatric.

Până acum procurorii n-au reuşit să-l audieze, pentru că băiatul este bolnav psihic şi trebuie cercetat în prezenţa părinţilor.

Testarea psihiatrică va arăta dacă el a avut sau nu discernământ când a înjunghiat-o pe Ştefania Bălan, fetiţa care a murit în drum spre biserică, sub privirile neputincioase ale fratelui de 12 ani. Până acum, Adrian a fost internat în repetate rânduri la Psihiatrie.

Ultima oară băiatul a ajuns la spital pentru tentativă de suicid şi a fost externat în ianuarie, sub semnătura mamei. Aceasta le-a spus medicilor că, pe răspunderea ei, băiatul îşi va lua regulat tratamentul.

Nicoleta Amurăriţei, mama criminalului, spune că doar în acea dimineaţă băiatul a uitat să-şi ia medicamentele.

„Aparent fără niciun fel de motiv, băiatul a înjunghiat-o pe fetiţă. A folosit un briceag pe care îl purta tot timpul asupra lui", a spus procurorul Simion Aurel.

Fratele Ştefaniei, care a asistat la crimă, e în stare de şoc. „Nu mai vorbeşte cu noi şi e foarte speriat. E palid la faţă şi plânge când aude numele Ştefaniei", a spus Tudor Balan, tatăl fetiţei ucise.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net