Vrem alegeri în fiecare zi! Curg pomenile electorale

Ultima actualizare:
Horia Vîrlan, celebrul bucătar de la "Cireaşa de pe tort", ne spune ce feluri de mâncare li se potrivesc celor doi candidaţi prezidenţiali
Horia Vîrlan, celebrul bucătar de la "Cireaşa de pe tort", ne spune ce feluri de mâncare li se potrivesc celor doi candidaţi prezidenţiali

Cu câteva zile înainte de turul doi de scrutin, Guvernul a anunţat alte ”pomeni” electorale, pe lângă cele aplicate deja. Măsurile vizează milioane de români, pensionari, bugetari, studenţi.

În România curge numai lapte şi miere. Asta suntem tentaţi să credem când vedem lista lungă a pomenilor electorale adoptate de Guvern. Vestea proastă: astfel de măsuri sunt luate numai în campanie electorală şi sunt şanse mici ca ele să şi devină realitate.

Profesorii vor beneficia de majorări de salarii, de 10% în fiecare din următorii trei ani, iar salariile personalului nedidactic, în medie cu 35%, în următorii doi ani, potrivit unui protocol cu sindicatele.Pensiile vor fi majorate, în medie, cu 5%, de la 1 ianuarie. Rovana Plumb, ministrul muncii, a anunţat şi majorarea pensiei minime, de la 350 lei, la 400 lei. Acelaşi demnitar a anunţat că ajutoarele venite de la Uniunea Europeană se vor distribui după 16 noiembrie.Studenţii vor avea zi liberă vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie, astfel încât cei care doresc să voteze duminică în localitatea de domiciliu să nu fie opriţi de cursurile universitare. Elevii nu vor face cursuri, de vineri, după ora 14.00, până luni, la ora 10.00, pentru amenajarea secţiilor de vot.Tot de la începutul anului viitor, salariul minim brut pe economie va creşte de la 900 lei, la 975 lei, iar de la 1 iulie se va mări cu încă 75 lei. Promisiunea e ca, la sfârşitul anului 2016, salariul minim să fie de 1.200 lei.150 euro (circa 700 lei) pentru toţi profesorii, pentru dezvoltarea personală. Profesorii debutanţi şi medicii rezidenţi primesc deja o sumă lunară de 150 euro.

Saramură pentru Ponta, ruladă pentru Iohannis

Duminică, 16 noiembrie, vor avea loc alegerile prezidenţiale. Lupta se va da între Victor Ponta şi Klaus Iohannis, doi adversari redutabili, care ar trebui să-şi umple bine stomacele înainte de confruntare. Horia Vîrlan, bucătarul de la Prima TV, ne-a sugerat câteva meniuri pentru cei doi.

Victor Ponta a obţinut 40,44% din voturile românilor, la primul scrutin
Victor Ponta a obţinut 40,44% din voturile românilor, la primul scrutin

Confruntarea de duminică, 16 noiembrie, pentru alegerile prezidenţiale va fi decisivă pentru Victor Ponta (42 de ani) şi Klaus Iohannis (55 de ani), căci românii îşi vor alege preşedintele. Şi, cum cei doi n-ar trebui să voteze pe stomacul gol, Click! le sugerează, cu ajutorul lui Horia Vîrlan (51 de ani), vedeta emisiunii “Cireaşa de pe tort” de la Prima TV, meniuri personalizate pentru viitori preşedinţi. “Lui Victor Ponta i-aş face următorul meniu: la felul principal i-aş găti saramură de pui gorjenească, pentru că tot a fost deputat de Gorj, dar şi nişte braşoave. Iar, pentru desert, aş pregăti gogoşi şi minciunele”, ne-a spus maestrul bucătar. 

Klaus Iohannis a obţinut 30,37% din voturile românilor
Klaus Iohannis a obţinut 30,37% din voturile românilor

Pentru Klaus Iohannis maestrul bucătar a recomandat: “Aş face ruladă săsească de purcel, la felul principal, şi, la desert, i-aş pregăti nişte răvaşe cu noroc ca să scape de ghinion”.   

Găinile aveau bileţele prinse la gât
Găinile aveau bileţele prinse la gât

Saramură de pui gorjenească

Ingrediente: un pui mare (sau 6 pulpe zdravene), 1 kg de roşii, 6 căţei de usturoi, 3 ardei iuţi, 4 linguri de ulei, 10 linguri de oţet din vin, 50 ml rachiu de fructe, o legătură de leuştean şi una de pătrunjel, sare, piper după gust.

Preparare: Se desface puiul în bucăţi. Se crestează bucăţile de carne şi se presară cu sare şi piper. Se frige puiul bine pe grătar până când pielea se rumeneşte la suprafaţă. Se coc roşiile şi ardeii iuţi tot pe grătar. Se îndepărtează pieliţele roşiilor şi se toacă. Se toacă şi ardeii iuţi. Usturoiul se pisează. Se pun la fiert 2 litri de apă, se adaugă roşiile, ardeiul, leuşeanul şi oţetul. Se lasă zeama să fiarbă 5-10 minute. Asezonaţi cu sare şi piper. Se pisează usturoiul şi se face un mujdei cu 4 linguri de ulei. Se toarnă mujdeiul peste carne şi se adaugă rachiul şi pătrunjelul tocat în zeama de legume şi se toarnă peste carne. 

Ruladă săsească de purcel

gaini jpeg

Ingrediente: 1/2 kg. porc, 150 gr. carne tocată + 1/2 ceapă, 1/2 cutie de ciuperci tăiate, un morcov, doi castraveţi muraţi, un ardei roşu, o lingură de muştar, o lingură de condimente pentru porc, o lingură salvie, sare, piper, boia, două ouă, pătrunjel tocat.

Preparare: Carnea de porc se taie în dreptunghiuri care să se poată rula. Acestea se uniformizează prin batere, ca la paneuri. Morcovul, ardeiul roşu, castraveţii se taie făşii subţiri. Din cele două ouă se face o omletă. Carnea se întinde pe o folie de aluminiu unsă cu margarină şi se începe aşezarea compoziţiei. Se întinde întâi muştarul peste carne, apoi se presară salvia şi condimentele de porc. Se continuă aşezarea ciupercilor, făşiile de morcov, ardei, castravete. Sarea, piperul şi boiaua se adaugă după gust. Se adaugă omleta. Se rulează folosindu-ne şi de folia de aluminiu. Se aşază într-o tavă în care se adaugă puţină apă, adăugând când scade. În funcţie de cuptor, se lasă cam o oră. Se deschide folia de aluminiu şi se mai lasă 15-20 de minute ca să capete culoare. Când s-a răcit puţin, se taie în felii şi se serveste cu garnitură de cartofi sau pilaf, însoţite de murături.

Ordin de la un şef PSD: "Popii să aducă oamenii să voteze cu Ponta"

Primari, consilieri, directori de deconcentrate sau directori de şcoli, toţi au fost puşi pe lista neagră de PSD. Cel puţin asta s-a întâmplat la Satu Mare, unde, supărat că a pierdut alegerile în judeţ, preşedintele organizaţiei şi vicepreşedinte al CJ, Mircea Govor, a convocat, pe 4 noiembrie, o şedinţă de criză în care, conform unor înregistrări audio difuzate de www.gandul.info, i-a ameninţat pe aceştia cu demiterea şi tăierea fondurilor, dacă, în turul II, Victor Ponta nu va câştiga alegerile. „Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa… Am vorbit cu toţi popii şi am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, s-aduceţi să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la uşă nu mai veniţi… A spus preasfinţitul trimiţi în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS şi-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta să nu-l văd. Şi încă ceva, la toţi popii, dacă pierdem, toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am şi spus. Toţi au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă  la mama dracului, nu mă interesează”. 

Curge cu "pomeni" electorale

Cu câteva zile înainte de turul doi de scrutin, Guvernul a anunţat alte ”pomeni” electorale, pe lângă cele aplicate deja. Măsurile vizează milioane de români, pensionari, bugetari, studenţi.

Profesorii vor beneficia de majorări de salarii, de 10% în fiecare din următorii trei ani, iar salariile personalului nedidactic, în medie cu 35%, în următorii doi ani, potrivit unui protocol cu sindicatele.

Pensiile vor fi majorate, în medie, cu 5%, de la 1 ianuarie. Rovana Plumb, ministrul muncii, a anunţat şi majorarea pensiei minime, de la 350 lei, la 400 lei. Acelaşi demnitar a anunţat că ajutoarele venite de la Uniunea Europeană se vor distribui după 16 noiembrie.

Studenţii vor avea zi liberă vineri, 14 noiembrie, şi luni, 17 noiembrie, astfel încât cei care doresc să voteze duminică în localitatea de domiciliu să nu fie opriţi de cursurile universitare. Elevii nu vor face cursuri, de vineri, după ora 14.00, până luni, la ora 10.00, pentru amenajarea secţiilor de vot.

Tot de la începutul anului viitor, salariul minim brut pe economie va creşte de la 900 lei, la 975 lei, iar de la 1 iulie se va mări cu încă 75 lei. Promisiunea e ca, la sfârşitul anului 2016, salariul minim să fie de 1.200 lei.

150 euro (circa 700 lei) pentru toţi profesorii, pentru dezvoltarea personală. Profesorii debutanţi şi medicii rezidenţi primesc deja o sumă lunară de 150 euro.

"Atac" cu găini la sediul lui Klaus Iohannis


    Găinile aveau bileţele prinse la gât
Găinile aveau bileţele prinse la gât

Mai multe găini, unele dintre ele moarte, au fost aruncate ieri în curtea sediului ACL de pe Şoseaua Kiseleff din Bucureşti. La gât, găinile aveau bileţele pe care scria «Eu sunt Iohannis» şi «Mi-e frică de dezbatere». Echipele de campanie ale lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis au avut recent discuţii eşuate referitoare la participarea celor doi candidaţi la prezidenţiale la dezbateri electorale. Liderul PNL, Klaus Iohannis, a declarat că «această campanie electorală a devenit abominabilă», menţionând totodată că simbolul găinii sau cocoşului cu capul tăiat a fost folosit de nazişti în anii ‘40 şi reprezintă o ameninţare directă cu moartea. În acest caz au fost sesizate Poliţia şi ANSVSA. Ulterior, reprezentanţii ANSVSA au ridicat găinile.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net