Veste bună! Aici se schiază până în aprilie

Ultima actualizare:

    Așa arată pârtia pentru copii
Așa arată pârtia pentru copii

Iubești sporturile de iarnă și îți dorești să mai schiezi încă? Ai toate șansele să o faci! Pârtia Cazacu de la Azuga este deschisă până în aprilie.

A venit weekendul și nu ți-ai făcut încă un prorgam. Nu-i nimic! Noi te trimitem la munte. Iar dacă știi să schiezi sau vrei să-ți inițiezi copilul în tainele acestui sport, cu atât mai bine.

Pârtia Cazacu din stațiunea Azuga este deschisă. Deși, zilele trecute a fost soare și până la 18 grade Celsius, stratul de zăpadă a rămas consistent.

”Deschidem primii sezonul și îl închidem ultimii. Îi așteptăm pe schiori până la sfârșitul acestei luni”, ne-a spus Alexandru Debreți, administratorul domeniului, care are grijă ca pârtia să fie tot timpul excelentă.

Cei mici se pot da în voie pe pârtie, pentru că nu sunt cozi la teleski
Cei mici se pot da în voie pe pârtie, pentru că nu sunt cozi la teleski

Cât te costă să urci cu teleskiul

Trei urcări cu teleskiul te costă 20 de lei, cinci urcări, 30 de lei, zece urcări, 45 de lei, 20 de urcări ajung la 85 de lei, iar pentru 30 de urcări trebuie să scoți din buzunar 120 de lei.

Și pârtia pentru avansați este practicabilă
Și pârtia pentru avansați este practicabilă

Tarifele pentru copii sunt, însă, mai mici. Nouă urcări costă 20 de lei, 15 urcări, 30 de lei, 30 de urcări 45 de lei, 60 de urcări, 85 de lei și 90 de urcări, 120 de lei.

O oră cu instructorul costă 80 de lei, iar schiurile de închiat în jur de 35 de lei pe zi.

Și în Poiana Brașov se mai schiază, la Cota 2000 din Sinaia, pe  Valea Sorelui și Valea Dorului, dar și în Predeal. 

Iar dacă în Capitală și în zona de sud-est a țării va ploua în acest sfârșit de săptămână, la munte va fi  vreme numai bună de schi. Mâine va ninge și va fi 1 grad Celsius, iar duminică temperaturile vor coborî până la minus 2 garde Celsius.

În weekend-ul trecut, când au fost 18 grade, turiștii au stat în tricou pe pârtie
În weekend-ul trecut, când au fost 18 grade, turiștii au stat în tricou pe pârtie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net