Un virus ca Ebola poate să ajungă în România în 12 ore

Ultima actualizare:
Adrian Streinu-Cercel
Adrian Streinu-Cercel

Managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel, a acordat un interviu pentru Agerpres, unde a precizat că România este cel puţin la fel de bine pregătită ca oricare alt stat occidental în ceea ce priveşte Ebola.

''Noi ne gândim cu cel puţin un pas sau doi înainte, urmărind harta microorganismelor la nivel mondial. În momentul de faţă nu mai există graniţe pentru microorganisme. Cine îşi imaginează că există graniţe se înşală. Un astfel de virus cum este Ebola poate să ajungă în România în 12 ore - cu tot cu stat prin aeroport, fie că se cheamă aeroportul Heathrow sau cel de la Paris sau cum s-o chema. Asta nu înseamnă însă că vom avea Ebola'', afirmă Adrian Streinu-Cercel, conform România TV.

Ebola este o boală gravă, deseori mortală, cauzată de virusul cu același nume. Ea se transmite prin contactul direct cu sângele sau alte fluide corporale (de exemplu, salivă, urină, vomă, spermă) ale unor persoane infectate, aflate în viață sau decedate. Simptomele apar, de obicei, după o perioadă cuprinsă între 2 și 21 de zile de la expunerea la virus. Boala poate să debuteze brusc, cu febră, oboseală, pierderea poftei de mâncare, vomă, diaree, dureri abdominale, dureri de cap și dureri musculare sau poate să prezinte alte simptome nespecifice.


    Adrian Streinu-CercelFoto: Adevărul
Adrian Streinu-CercelFoto: Adevărul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net