Spitalul Militar Central operaţionalizează o nouă secţie ATI COVID-19 formată din 14 paturi

Ultima actualizare:

    Foto News.ro
Foto News.ro

Ministerul Apărării anunţă, vineri, că Spitalul Militar Central operaţionalizează o nouă secţie ATI COVID-19 formată din 14 paturi.

”Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) a operaţionalizat începând de vineri, 16 aprilie, o nouă secţie ATI COVID-19 formată din 14 paturi, deservită de 38 de medici şi personal de specialitate din cadrul spitalului. Din cele 14 paturi, şapte paturi sunt nou înfiinţate, cu sprijinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, iar alte şapte au fost realocate din Secţia Clinică ATI a SUUMC, structură care susţine activitatea medicală şi chirurgicală pentru urgenţe şi cazurile cronice, altele decât cele din patologia COVID -19”, a transmis, vineri, Ministerul Apărării.

Potrivit sursei citate, noua secţie respectă toate criteriile epidemiologice de funcţionare, cu circuite izolate şi personal medical dedicat (echipă medicală şi linie de gardă) şi s-a constituit prin mobilizarea resurselor proprii.

”În acest sens, şase medici ATI, 18 asistenţi medicali, 12 infirmiere şi 2 brancardieri, care până astăzi îşi desfăşurau activitatea în alte secţii medicale, s-au oferit să susţină eforturile echipelor medicale din ATI. Secţia ATI COVID-19 nou înfiinţată în SUUMC este dotată, conform normelor, pentru asigurarea monitorizării complexe, a ventilaţiei mecanice avansate, cu staţii de infuzie automată, oxigen şi aer comprimat”, a mai transmis MApN.

Instituţia precizează că, din punct de vedere al echipamentelor medicale performante capabile să asigure asistenţa medicală multidisciplinară şi tratamentul complicaţiilor, la nivelul acestei structuri se mai află un microlaborator „point-of-care”, un ecograf 3D şi un sistem de epurare extracorporală. Secţia este conectată prin sisteme de telemedicină cu toate laboratoarele, compartimentele şi secţiile medicale din unitatea spitalicească.Noua capabilitate se adaugă celor 10 paturi ATI intermediare, operaţionalizate în cursul lunii trecute la nivelul Secţiei Pneumologie a spitalului.

În acelaşi timp, SUUMC asigură, prin intermediul Secţiei ATI din cadrul Formaţiunii Medicale ROL 2 – COVID 19 de la Institutul Ana Aslan, asistenţa medicală de specialitate pentru cazurile grave de COVID 19, secţie care are o capacitate de 23 de paturi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net