Sfânta Cuvioasă Parascheva, cinstită de aproape 200.000 de pelerini

Ultima actualizare:

    Credincioşii s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei ParaschevaFoto: "Adevărul"
Credincioşii s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei ParaschevaFoto: "Adevărul"

Cel mai mare pelerinaj din țară se va încheia luni seară la Iaşi. Până duminică, peste 170.000 de oameni s-au închinat şi s-au rugat la moaştele Sfintei Parascheva, în faţa Catedralei Mitropolitane.

Luni seară, după ce ultimele grupuri de pelerini vor terce pe la raclă, va avea loc o ceremonie religioasă, iar moaștele vor fi mutate în catedrală.În cele șapte zile de pelerinaj, peste 200 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, în cele mai multe cazuri fiind vorba de stări lipotimice, tulburări cardiace sau anemii. 28 dintre credincioșii care au necesitat sprijin medical au fost transferați în Unitatea de Primire Urgențe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, din cauza unor complicații care necesitau investigații complete. Autoritățile au dat peste 50 de amenzi, majoritatea pentru cerșetorie, tulburarea liniștii publice sau pentru comerț fără autorizaţie. 

Citeşte mai mult pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net