Sechestru pe averea șefei de la CNA

Ultima actualizare:

    Laura Georgescu
Laura Georgescu

Procurorii anticoripție au extins urmărirea penală în cazul şefei CNA, Laura Georgescu, anunță Mediafax. Este vorba despre noi fapte de abuz în serviciu şi instigare la fals. Astfel, procurorii i-au pus sechestru pe bunuri şi conturi.

Diecţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că în dosarul privind fapte săvârșite în legătură cu decizii ale Consiliului Național al Audiovizualului, procurorii au extins urmărirea penală față de Laura Corina Georgescu, preşedintele CNA, aceasta fiind cercetată pentru abuz în serviciu şi instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Anchetatorii au dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, aparţinând Laurei Georgescu, până la limita de 2.296.200 de lei, „sumă reprezentând valoarea cu care cinci posturi de televiziune s-au constituit până în acest moment drept parte civilă”, a precizat DNA.

Potrivit ordonanţei de extindere a urmăririi penale, Laura Georgescu ar fi instigat, în perioada 2013-2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a patru posturi de televiziune, altele decât cele referitoare la cele şapte posturi de televiziune care au făcut obiectul actelor de cercetare anterioare.

Anchetatorii au mai extins urmărirea penală în cazul Laurei Georgescu şi în 24 aprilie, tot pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce au identificat noi cazuri de televiziuni sancţionate în baza unor date false.

Ulterior, în urma cercetărilor, patru operatori TV sancționați ca urmare a demersurilor efectuate de președinta CNA, în baza sesizărilor false care ar fi fost făcute chiar la instigarea acesteia, au comunicat date utile anchete, a precizat DNA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net