Se crede moştenitorul lui Iancu de Hunedoara şi vrea Castelul Corvinilor

Ultima actualizare:

    Castelul Corvinilor  este cetatea  medievală a  Hunedoarei
Castelul Corvinilor este cetatea medievală a Hunedoarei

Un tânăr de 26 de ani a avut o revelaţie, în urma unei vizite la Castelul Corvinilor. Ioan Cozma, din Timişoara, spune că a aflat că este moştenitor al lui Iancu de Hunedoara şi, ca urmare, poate revendica monumentul istoric.

El s-a adresat Prefecturii Hunedoarei, pentru a fi declarat moştenitor al celor care au deţinut Castelul Corvinilor, dar în lipsa oricăror dovezi, iniţial solicitarea sa nu a fost luată în seamă. Bărbatul a revenit însă cu o solicitare pe aceeaşi temă: vrea să fie declarat moştenitor şi să primească o sumă importantă de bani în schimbul Castelului Corvinilor. 

„În timpul unei vizite, am rămas înmărmurit de emoţie când am văzut o inscripţie în care se regăsea numele meu ca moştenitor al lui Iancu de Hunedoara, în care arăta că îmi lasă o moştenire. Inscripţia respectivă de pe un panou nu mai era acolo, la revenirea mea la Castelul Corvinilor. Probabil a fost luată", a relatat tânărul. Reprezentanţii Muzeului Castelului Corvinilor din Hunedoara neagă existenţa unei astfel de inscripţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net