Șase persoane au fost rănite la Raliul Craiovei, după ce o mașină a derapat în afara traseului

raliu_craiova.jpg

raliu craiova
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite la Raliul Craiovei
Foto: Facebook

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite, sâmbătă la prânz,de o maşină aflată la un raliu desfăşurat la Craiova. Accidentul s-a petrecut după ce autovehiculul a derapat şi a intrat în gardul de protecţie.

Cele şase persoane au fost accidentate uşor, însă au fost duse la spital pentru investigaţii. Potrivit martorilor oculari, accidentul s-a produs în momentul în care unul dintre şoferii de la raliu a ratat o curbă. „Când a ieşit de sub pasaj, n-a reuşit să facă curba şi a zis să o ia drept şi în acel moment nu a mai reuşit să redreseze maşina, ci a intrat direct acolo, în colţ. A fost un moment de panică, însă au venit foarte repede cei de la poliţie şi bodyguarzii şi apoi a fost ok“, a spus una dintre persoanele aflate în apropierea locului unde s-a produs accidentul, conform adevarul.ro.

La faţa locului, s-au deplasat echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. Din primele date reiese că cei patru adulţi şi doi copii, care erau spectatori la evenimentul respectiv, sunt conştiente şi cooperante, suferind escoriaţii şi fiind duse la spital pentru investigaţii medicale.

Sâmbătă și duminică, 14 și 15 septembrie, la Craiova, se desfășoară a treia etapă din Campionatul Național de Super Rally. La concurs s-au înscris 37 de participanți.

 

 

Loading...