S-au întrecut în grătare!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Mâncare tradiţională, băutură şi veselie cât cuprinde. În Parcul Lumea Copiilor, din Bucureşti, ieri, a fost o zi mare. Armenii, grecii, ruşii lipoveni şi romii s-au întrecut într-ale gătitutului. Fiecare echipă a venit să se laude cu preparate specifice ţării de unde provin. Toate făcute la grătar.

La ora 10.00, zona de grătare din parc era ocupată. Fiecare vorbea în limba lui, însă, toţi aveau aceeaşi ţintă: să câştige concursul gastronomic „Grătariada". Cu cărnuri fel de fel, marinate şi condimentate cu două zile înainte, cele opt echipe înscrise s-au apucat de gătit. Încă de când au dat drumul la jar, secretele au început să apară.

Armenii juniori au pregătit kebab din vită sub formă de burger

simeon stalpnicul png

„Pun sare şi bicarbonat peste cărbuni. În felul acesta, temperatura se menţine ridicată cât mai mult timp, iar friptura se face bine", ne-a şoptit la ureche un reprezentant de-al romilor. Imediat ce jarul s-a încins, bunătăţile aduse de romi au fost scoase din cutii: berbecuţ, iepure, căprioară, mistreţ şi viţel, unele dintre ele fezandate cu sos de rodii, în care au au adăugat boabe de muştar şi piper. Un adevărat deliciu. La câteva mese mai încolo mirosul te atrăgea ca un magnet.

Cotletele de berbecuţ şi ceafa de porc pregătite de armeni sfâriau pe grătar. Le-am gustat. Asezonate cu semninţe de rodie, erau divine. "Totul constă în marinata pe care am făcut-o. Am pus condimente care nu se găsesc aici", s-a fălit Aram, bucătarul de ocazie. Kebabul de pui a fost asul din mânecă.

Juriul a gustat din fiecare preparat şi a stabilit că romii sunt câştigători

simeon stalpnicul png

Preparat pe suliţe şi scos pe lipie, împreună cu un sos de iaurt cu usturoi şi mentă, a făcut furori. Grecii şi-au etalat pe farfurii ce au ei mai de preţ: fructele de mare şi salata tzatzichi, iar lipovenii crap la grătar. Juriul a gustat din toate şi, după trei ore de concurs, a stabilit. Romii au pregătit cel mai gustos grătar, urmaţi de lipoveni şi greci. La anul au promis că vor veni şi turcii cu savurosul lor kebab.

Aşa pregăteşti kebab de pui armenesc pe suliţă

Tocaţi pulpele de pui în care adăugaţi puţină grăsime de porc, piper, ardei iute, sare şi urt, un condiment local. Dacă nu-l găsiţi pe piaţă puteţi să-l înlocuiţi cu cimbru şi mentă pisată. Carnea se bate timp de zece minute, exact ce pe cocă, ca să iasă apa din ea. Se pregăteşte cu două zile înainte de a fi preparată şi se ţine la frigider. Dacă nu este rece, nu poate fi modelată pe ţepuşă . Poftă bună!

image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net