România poate primi 1.500 de refugiați

Ultima actualizare:

    Refugiații au năvălit în statele europene, prin gardurile de sârmă ghimpată de la frontiere
Refugiații au năvălit în statele europene, prin gardurile de sârmă ghimpată de la frontiere

Refugiații musulmani au luat cu asalt Europa. Și țara noastră trebuie să primească o parte din ei. Asta se va stabili săptămâna viitoare, în ședința CSAT, iar premierul Victor Ponta a precizat că România nu poate accepta mai mult 1.500 de persoane.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reunește zilele următoare ca să decidă poziția României în cazul avalanșei de refugiați, dar și a numărului pe care ne premitem să-l primim. ”CSAT va decide. Opinia mea v-am spus-o: nu putem primi mai mult decât suntem pregătiţi, adică 1.500", a spus Ponta, precizând că din cele 1.500 de locuri, aflate în centrele pentru refugiați, 200 sunt deja ocupate.

El a adăugat că a vorbit iniţial cu preşedintele, dar pe partea logistică s-a consultat mai mult cu ministrul de resort. De asemenea, Ponta a spus că s-a consultat cu premierul sârb şi luni se va consulta şi cu premierul bulgar, pentru că doreşte ca România să aibă o poziţie consolidată, alături de statele europene, dar mai ales, alături de statele din regiune.

Şeful Executivului a mai spus că este nevoie de solidaritate în Europa, ceea ce înseamnă că avem şi drepturi şi responsabilităţi comune, adăugând că abia acum se vede ce "nedreptate" i s-a făcut României atunci când nu a fost primită în Schegen. În opinia sa, statele europene trebuie să identifice soluţii pentru a îndepărta cauzele care stau la baza crizei şi pentru a stopa fenomenul.

Ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a declarat, duminică seara, că nu s-a luat nicio decizie oficială privind cotele de refugiaţi, adăugând că informaţiile din presa internaţională potrivit cărora României îi revin 7.000 de refugiaţi sunt speculaţii.

El a mai afirmat România va lua o decizie după ce Comisia Europeană va prezenta, pe 9 septembrie, un plan de soluționare a actualei crize.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
preturi peste, slatina, olt   foto alina mitran (9) jpg
munte pixabay jpg
caine pixabay jpg
pensie jpg
restaurant 1284351 1280 jpg
vegetables 790022 1280 jpg
cirese pixabay jpg
dalmatian pelican 5791386 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net