Revoluţia fiscală: pensii private reduse cu 20%, salarii mai mici cu 25%, euro a depăşit pragul de 4,6 lei

4-actu-7453407-mediafax_foto-andreea_alexandru.jpg

Liviu Dragnea şi Mihai Tudose, artizanii “revoluţiei fiscale”
Foto: Mediafax

Revoluţie fiscală, harababură, năpastă, cârpeală. În toate modurile posibile a fost botezată ordonanţa de urgenţă privind Codul Fiscal care a stabilit viitorul românilor. Ieri, a fost adoptată de Guvernul Tudose, deşi şi-a pus toată ţara în cap.

E disperare mare în rândul celor care ne conduc destinele. Au un program de guvernare plin de promisiuni, cu salarii şi pensii care ar urma să fie majorate cu mult peste cât ne ţine ”plapuma”. Dar de unde bani? La întrebarea aceasta au ajuns într-un final şi cei aflaţi la cârma ţării şi au încercat fel de fel de variante ca să suplimenteze bugetul de stat. Mai ales că încasările din TVA, taxe şi impozite nu au fost deloc mari anul acesta. Aşa s-a ajuns la aşa numita ”revoluţie fiscală”, un proiect care cuprinde măsuri criticate dur de toţi economiştii. 

În plus, a primit aviz negativ de la toate instituţiile de specialitate. Cu toate acestea, guvernanţii n-au mai aşteptat ca pachetul să ajungă în Parlament şi l-au adoptat ieri în forma unei ordonanţe de urgenţă, numită de Opoziţie, ca fiind toxică. 

  • Dar ce cuprinde ea şi cum ne afectează. În primul rând, de la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale vor trece de la angajator la angajat şi impozitul pe venit va scădea de la 16% la 10%. Măsura este contestată de sindicate, patronate, dar şi de către aleşii din Comisia de buget finanţe, care spun la unison că în felul acesta lefurile vor scădea cu 25%, în special pentru patru categorii sociale, scutite până acum de impozit: persoanele cu handicap grav sau accentuat, cele care creează programe pentru calculator, angajaţii care activează în cercetare-dezvoltare şi inovare, cei care au contract individual de muncă încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu persoane juridice care desfăşoară activităţi sezoniere, dar şi salariaţii firmelor aflate în insolvenţă. În plus, bugetarii nu vor mai avea parte de mult trâmbiţata majorare salarială de 25%, ci de doar 2-3%. 
  • Un alt punct nevralgic vizează scăderea contribuţiei la Pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75%. ”Reducerea, în locul majorării la 6%, se traduce în pensii private mai mici cu cel puţin 20% pentru viitorii pensionari”, arată Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România. 
  • Pe de altă parte punctul de pensie va creşte, de la 1 iulie 2018, de la 1.000 la 1.100  de lei. De la 1 ianuarie, pensia socială va fi majorată de la 520 de lei la 640 de lei, la fel şi îndemnizaţia minimă pentru creşterea copiilor, de la 1.250 de lei, faţă de 1.233 de lei cât este în prezent. Discuţia despre majorarea salariului minim pe economie, de la 1.450 de lei brut la 1.900 de lei, a fost însă amânată.
  • Peste 200 de oameni au protestat ieri în faţa Guvernului împotriva ”revoluţiei fiscale”, sindicatele au anunţat mitinguri masive, în timp ce Opoziţia se pregăteşte să sesizeze Avocatul Poporului, care poate să atace la Curtea Constituţională decizia, dar şi o moţiune de cenzură, pentru debarcarea Executivului PSD-ALDE.

Euro a sărit în aer! Se vinde cu 4,7 lei

Euro se vinde cu circa 4,7 lei la cele mai mari bănci din România, după ce Banca Naţională a anunţat ieri un curs de 4,6198 lei/euro.Vorbim despre cel mai mare nivel din august 2012 până în prezent, iar specialiştii spun că asistăm la acest lucru din cauza accentuării tensiunilor sociale. Astfel, a treia bancă din ţară din punct de vedere al activelor, BRD, a afişat un preţ de 4,704 lei/euro, BCR - 4,6990 lei/euro, iar Banca Transilvania - 4,6800 lei/euro. Acest lucru se traduce prin scumpiri, pentru că totul depinde de cursul valutar. Inclusiv facturile la curent, gaze, telefonie mobilă, cablu tv pe care le plătim la curs euro. Preţul la carburanţi va sări în aer şi de aici lanţul scumpirilor va fi lung. Alimentele, dar şi alte bunuri de larg consum vor deveni din ce în ce mai inaccesibile pentru buzunarul unui biet pensionar sau salariat. Înainte ca leul să se deprecieze, cursul a fost de 4,5968 lei/euro.

Loading...
 
 

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1