Remus Truică și Prințul Paul au scăpat de arestul la domiciliu: se află sub control judiciar

Ultima actualizare:

    Cei doi au fost plasați sub control judiciar
Cei doi au fost plasați sub control judiciar

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au înlocuit, miercuri (15 iunie), măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Remus Truică şi Prinţul Paul în dosarul Ferma Băneasa.

Cei doi rămân însă în arest la domiciliu până în data 22 iunie, conform deciziei luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 22 mai, scrie România Tv.

"A fost înlocuită măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru Remus Truică şi Prinţul Paul. Hotărârea nu este definitivă", a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătorul Răzvan Dicu.

Răspunzând unei întrebări referitoare la decizia Curţii de Apel Braşov din 20 mai, când a fost schimbată măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, iar după două zile Înalta Curte de Casa şi Justiţie a revenit la măsura arestului la domiciliu, Remus Truică a declarat înainte de intrarea în sala de judecată că a fost influenţată de obiectivul procurorilor de inculpare a lui Călin Popescu Tăriceanu.

"Dacă nu mă înşel, în momentul în care s-a întors soluţia dată la Braşov, în aceeaşi zi, la interval de două ore a fost pus sub învinuire preşedintele Senatului, domnul Tăriceanu. Bănuiesc că nu era foarte bine ca noi să fim toţi liberi sau în control judiciar, în momentul în care se anunţă o măsură atât de importantă pentru democraţia din România, şi anume inculparea pentru mărturie mincinoasă a domnului Tăriceanu. Eu nu vreau altceva decât aflarea adevărului care, sunt sigur, pentru mine nu va avea nici o conotaţie penală. Sunt nemulţumit că fără nici o probă, totuşi, această măsură a arestului la domiciliu există. În timp probabil că lucrurile vor fi reglate. Am încredere în justiţie", a afirmat Truică, conform Agerpres.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net