Reacție dură a lui Dacian Cioloș după circul din PSD cu demisia guvernului Grindeanu

dacian-ciolos-1024x768.jpg

dacian ciolos atentat nisa atac terorist
Dacian Cioloș critică situația creată de retragerea sprijinului PSD pentru propriul guvern
foto: arhiva personală

România a intrat în a doua zi de incertitudine politică la cel mai înalt nivel, după ce liderul PSD a anunțat că retrage sprijinul pentru guvernul Grindeanu, iar premierul a refuzat să-și prezinte demisia. Reacțiile celorlalți actori d epe scena politică nu s-au lăsat mult așteptat. Fostul premier Dacian Cioloș denunță ”politica bazată pe minciună”.

Fostul premier Dacian Cioloș, care a condus guvernul de tehnocrați învestit după demisia guvernului Ponta, provocată de tragedia din clubul bucureștean Colectiv, în noiembrie 2016, a reacționat dur după scandalul provocat de PSD în jurul propriului Guvern.

Criticând miniștrii pe care chiar el i-a recomandat și propus, ba mai mult, pe care i-a lăudat fără rezerve cu numai o lună în urmă, Liviu Dragnea le-a cerut demisia membrilor executivului condus de Sorin Grindeanu miercuri seara, sub amenințarea excluderii din partid.

Miniștrii s-au conformat, singura excepție constituind-o chiar prim-ministrul Grindeanu. S-a ajuns astfel în situația imposibilă în care avem premier, dar nu avem guvern, președintele așteaptă ca funcția de prim ministru să devină vacantă pentru a urma pașii procedurali, iar Liviu Dragnea caută deja alt candidat pentru un nou guvern.

grindeanu.jpg

Sorin Grindeanu, pe vremea când făcea echipă cu liderul PSD Liviu Dragnea

 

Toate acestea a ufost criticate dur de fostul premier, într-o luare d epoziție publicată pe pagina personală de Facebook.

”Coaliția PSD-ALDE își devorează propriul guvern, mistuit în eterna patimă a luptei pentru putere. Din păcate, un spectacol iresponsabil, trist și dureros pentru România.

Acum un an eram puși la zid, criticați de PSD și ALDE că nu am fi avut un program de guvernare bine pregătit, că a trebuit să schimbăm câțiva miniștri, că nu am fi avut legitimitatea unor alegeri. Am tăcut și ne-am făcut treaba până la capăt, cu responsabilitate, pentru țară și pentru români.

Au venit alegerile. Domnul Dragnea a promis liniște și prosperitate. A amăgit oamenii cu un program de guvernare «sclipitor», însă profund nerealist. A obținut o largă majoritate în parlament. A instalat un guvern pe care a avut tot timpul să-l pregătească.

Ce se întâmplă acum nu este o simplă o criză politică. Nu este o criză a PSD, ci o criză care afectează credibilitatea României. Liderii coaliției de guvernământ riscă stabilitatea țării pentru calcule personale, mici și imorale. Nici programul de guvernare, nici numărul de voturi nu țin loc de responsabilitate și moralitate.

Este, în același timp, o criză a unui mod falimentar de a face politică în România: o politică bazată pe minciună, complicități și luptă pentru putere cu orice preț. Cum să ne mai mire faptul că oamenii nu votează, când unii lideri politici își bat joc, cu cinism, de aceste voturi? Acest mod de a face politică în România trebuie schimbat din temelii”, a scris Cioloș.

 

Loading...

Citește și

  • Toți cei 26 de miniștri ai cabinetului Grindeanu și-ar fi completat și semnat demisiile pentru a forța mâna premierului Sorin Grindeanu să demsioneze, susțin surse din cadrul PSD citate de Hotnews. Soarta Executivului Grindeanu pare pecetluită, potrivit digi24.ro, reprezentanții ALDE, partenerul la guvernare al PSD stabilind într-o ședință extraordinară, retragerea sprijinului politic pentru premier

  • sorin grindeanu

    Oficialii români au avut de trecut testul stilului cu ocazia vizitei Prințului Charles. Alteța Sa Regală se află de miercuri în țara noastră și s-a întâlnit deja cu cei mai importanți oameni în stat, președintele Klaus Iohannis și prim-ministrul Sorin Grindeanu.