«Preotul m-a chemat de şapte ori să facem sex»

Citeste tot despre: 

Cristian Ştefan, un prostituat din dosarul „sex cu băieţei", în care apare şi directorul OTV, Doru Iuga, susţine că a întreţinut relaţii sexuale cu preotul Bisericii de la Palatul Cotroceni, Irineu Dogaru. Acesta neagă acuzaţiile, dar admite că îl cunoaşte pe Cristian Ştefan.

Cristian Ştefan (18 ani) a povestit în exclusivitate pentru „Click!" faptul că, în urmă cu aproximativ un an şi zece luni, când era minor, a făcut sex cu părintele Irineu de la Patriarhie.

Cristian spune că s-au întâlnit de aproximativ şase-şapte ori, ulterior, într-un interval de două-trei luni, pentru a face sex. Băiatul ştia că numele de familie al monahului este Buzurin, din cauză că avea acest nume la adresa de messenger, lucru pe care băiatul l-a relatat şi anchetatorilor.

Chilia de la Patriarhie unde, conform spuselor lui Cristian, s-ar fi consumat actele sexuale


Procurorii nu au găsit nici un preot cu numele acesta. Din spusele tânărului, părintele căruia i-ar fi căzut în mreje Cristian este nimeni altul decât parohul bisericii de la Palatul Cotroceni, Irineu Dogaru.

„Mi-a făcut legătura cu el un prieten. Ne-am întâlnit într-o joi seară, pe la 21.30, în faţa Hotelului Horoscop. Mă aştepta cu BMW-ul de serviciu. Purta haine preoţeşti, dar nu avea cruce la gât. M-a întrebat cât iau pentru sex anal şi oral. I-am spus 350 de lei şi mi-a dat o hârtie de 100 de euro", susţine băiatul.

„Am mers cu dânsul la chilia sa de la Patriarhie, care este prima pe partea stângă, după o grădină, cum intri de pe strada 11 Iunie. M-a dus în casă, în sufragerie şi mi-a pus un pahar cu suc. Am vorbit puţin. Vorbea exact cum vorbesc femeile, nu ca un preot, cu „puiule", cu „iubitu". După vreo zece minute m-a invitat în dormitor", spune Cristian.

Băiatul povesteşte că interiorul arăta destul de bine. „Avea totul nou: combină muzicală, un şifonier mare, două canapele, calculator cu plasmă şi televizor. M-a întrebat ce filme prefer - cu gay, cu lesbiene, cu cupluri. I-am spus că vreau cu cupluri".

După câteva minute, mai spune băiatul, preotul s-a dezbrăcat şi au întreţinut relaţii sexuale orale şi anale.

„El era pasiv. S-a pus capră şi în timp ce făceam sex mi-a spus să-l strig «fă», să-l scuip, să-i spun că e curva mea şi să-i dau palme peste cap. A durat aproximativ 25 de minute tot actul", povesteşte el.

Preotul neagă acuzaţiile

Părintele Irineu Dogaru este parohul Bisericii de la Palatul Cotroceni. El a slujit în urmă cu câţiva ani la Serviciul de Pază şi Protecţie (SPP), iar în urmă cu aproape un an a devenit parohul Bisericii de la Palatul Cotroceni.

Potrivit presei, părintele Irineu le-a făcut sfeştanie la casă chiar şi foştilor preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Contactat de reporterii noştri, preotul a negat acuzele băiatului, spunând că sunt total false, dar a admis că îl cunoaşte.

Supărat că numele său este pomeninit într-o asemenea poveste, preotul a exclamat: „Încerci să ajuţi pe cineva şi uite ce se întâmplă!"

Citeşte şi:

Pedofilii lui Doru Iuga i-au violat şi ucis băieţelul?

Fundaşul Doru Bratu, aşteptat după meci la show-uri erotice cu bărbaţi - INTERCEPTARI

Mărturie ŞOC: «Am avut relaţii sexuale cu Doru Iuga de 5-6 ori la el în apartament şi de 4-5 ori la un hotel» - VIDEO

Pedofilul german Klaus Zande, cercetat alături de directorul OTV Doru Iuga, avea un iubit în Constanţa

Transsexualul Naomi: «Doru Iuga mă ruga să îi fac rost de băieţei»

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1