Podul Giurgiu-Ruse, închis temporar

Ultima actualizare:

Circulaţia autovehiculelor va fi oprită pe ambele sensuri, de aproximativ opt-nouă ori pe zi, cu durata aproximativă de 15-20 de minute. Lucrările de reparaţii se vor desfăşura pe o perioadă de patru-cinci zile, în funcţie de condiţiile meteo, potrivit Mediafax.

Autorităţile bulgare au informat că au luat măsuri ca lucrările să se desfăşoare eficient şi ca fluenţa traficului să fie asigurată în condiţii optime şi de siguranţă.

De asemenea, pentru evitarea aglomerărilor şi realizarea unui control operativ şi fluent, Poliţia de Frontieră Română va lua măsuri de suplimentare a angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de trecere a frontierei şi, în funcţie de situaţie, va mări numărul arterelor de control, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe cel de ieşire.

Traficul rutier este restricţionat pe Podul Giurgiu-Ruse, la o singură bandă de circulaţie pe ambele sensuri, în contextul în care autorităţile bulgare au demarat la mijlocul lunii proiectul de reabilitare a podului pe partea aparţinând ţării vecine, lucrările urmând să se desfăşoare până în 28 august.

Astfel, au fost instalate marcaje rutiere temporare şi semafoare pentru restricţionarea traficului la o singură bandă de circulaţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net