Piteşti: Salariaţii de la Arpechim ameninţă să ocupe A 1

Ultima actualizare:

Protestatarii reclamă că nu au primit ultimul salariu şi că nu li s-a comunicat numărul celor care vor pleca în şomaj.

"Am înţeles că vor fi daţi afară 360 de angajaţi, dintre care doar şapte îndeplinesc condiţiile de pensionare, iar noua organigramă prevede doar 204 locuri. Ieri (luni-n.r.), timp de câteva ore, liderii de sindicat au discutat pe această temă pentru că nu sunt respectate articole din contractul colectiv de muncă şi nici nu s-au transmis criteriile care stau la baza disponibilizărilor", a afirmat unul dintre protestatari.

La rândul său, vicepreşedintele Sindicatului "Unirea" din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu, Marian Radu, spune că oamenii vor recurge la forme mai dure de protest."Situaţia este dramatică şi nu ştim ce reacţie vor avea oamenii. Se discută despre plăţile compensatorii, dar nu ştim de unde se vor da banii. Probabil că salariaţii vor bloca autostrada ", a declarat vicepreşedintele Sindicatului "Unirea" din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu.

Divizia Petrochimică Bradu de lângă Piteşti aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom.

Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a anunţat că 900 de salariaţi de la Oltchim vor fi concediaţi începând cu această săptămână, dintre care 600 de la Râmnicu Vâlcea şi 300 de la Divizia Petrochimică Bradu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net