Piesă de teatru după drama unei tinere rănite la Colectiv

8-actu-1.jpg

Piesa ”153 de secunde” va fi prezentată pe 27 şi 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti

153 de secunde a durat incendiul care a îndoliat România! 3 ani se împlinesc, peste câteva zile, de la tragedia din clubul Colectiv. Povestea unei supravieţuitoare, arhitecta Tedy Ursuleanu, a inspirat o piesă de teatru care va avea premiera în acest sfârşit de săptămână şi care se numeşte, simbolic, chiar aşa: ”153 de secunde”.

Dramele victimelor din clubul Colectiv au inspirat cărţi, documentare, melodii sau piese de teatru. La fel cum e şi “153 de secunde”, piesă care a pornit de la povestea uneia dintre supravieţuitoarele tragediei, Tedy Ursuleanu. Arhitecta în vârstă de 30 de ani a scăpat ca prin minune din incendiu, însă a rămas cu cicatrici imense, pe mâini şi pe omoplaţi. Medicii i-au amputat şase degete, cinci de la mâna stângă, la care are acum o proteză bionică şi unul de la mâna dreaptă. 

8-actu-2.jpg

Teddy Ursuleanu a fost grav rănită în incendiu

În piesa de teatru, rolul lui Tedy va fi interpretat de actriţa Denisse Moise (27 de ani), care, ca şi colegii săi de scenă, a pus foarte mult suflet în acest proiect iniţiat de regizoarea Ioana Păun. Pentru ”153 de secunde”, echipa a studiat zeci de mărturii ale supravieţuitorilor de la Colectiv, a stat de vorbă cu sociologi şi psihologi. “Nu e un spectacol care să expună publicul în mod explicit la accidentul din Colectiv. Lumea cunoaşte mai tot ce ţine de incendiu şi de consecinţele lui. Vrem să facem următorul pas, spre înţelegerea schimbării, dar şi a moştenirilor culturale care ne menţin resemnarea”, spune Ioana Păun. Piesa va fi prezentată pe 27 şi 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, iar biletele costă între 35 şi 20 de lei. Numele piesei de teatru este şi el un simbol, 153 de secunde fiind durata exactă a incendiului din club, potrivit raportului realizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă Petroşani. Incendiul din clubul Colectiv, din noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, este cel mai grav din România. 64 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 180 au fost rănite, circa 150 fiind spitalizate. Cele mai multe victime au fost tineri, care se aflau în club la un concert al trupei ”Goodbye to Gravity”.

Şi-a povestit chinul în imagini

8-actu-3.jpg

Bogdan, înainte de tragedie

Unul dintre supravieţuitorii tragediei de la Colectiv, Bogdan Moleşag, a postat pe pagina sa de Facebook imagini sfâşietoare cu rănile sale şi a descris chinul prin care trece de trei ani. „M-am gândit destul de mult înainte să fac această postare. Va trebui să las imaginile să vorbească pentru mine. Am însă o datorie morală. Faţă de cei care nu au supravieţuit să îşi spună povestea, faţă de cei care au suferit cot la cot şi faţă de cei care au făcut eforturi să mă ajute. Însă cea mai mare datorie este, probabil, faţă de cei care vor mai trece prin astfel de situaţii, într-o ţară pe care o iubim, dar care acţionează doar când este prea târziu. Sau prea puţin. Sau deloc“, a scris Bogdan.

8-actu-4.jpg

Bogdan, pe patul de spital

După incendiul de la Colectiv, Bogdan Moleşag a fost transferat pe 7 noiembrie 2015 la un spital din Bruxelles, în stare gravă, şi a reuşit să supravieţuiască. „De la spitalul Sf. Ioan în drum spre baza 90 (n.r. – de unde a plecat avionul militar care l-a transferat la Bruxelles) am fost resuscitat. Iar doctorii mi-au spus că atunci când am aterizat în Belgia m-au resuscitat încă vreo şase ore, până când am fost stabilizat. Când am început să-mi revin şi m-au dezintubat, am avut un şoc. Voiam să sparg totul şi să plec, nu mai rezistam. Eram ţintuit de un pat, cu zeci de aparate şi furtune care îmi intrau în corp, peste tot, a fost un şoc fantastic. După care m-au sedat şi puţin câte puţin m-am obişnuit. Pe 30 ianuarie, la trei luni după tragedie, am reuşit să mă dau singur jos din pat”, spunea în urmă cu doi ani Bogdan Moleşag, conform adevarul.ro.

Loading...

Citește și

  • Tragedia de vineri noapte (30 octombrie) din clubul Colectiv a îndoliat zeci de familii. O femeie de serviciu, în vârstă de 38 de ani, care s-a dus la club în locul unei colege se află printre cei 30 de morți. Decesul ei a provocat durere de nedescris pentru cei 5 copilaşi rămaşi acum fără niciun sprijin.

  • colectiv mars solidaritate

    Peste 12.000 de persoane s-au prezentat la marșul dedicat victimelor incendiului. Participanții la „Silent walk” (plimbare în liniște n.r) țin un moment de reculegere pentru cei 29 de oameni care și-au pierdut viața în incendiul de la Club Colectiv, produs vineri (30 octombrie). Circulația este blocată în zona localului unde s-a produs tragedia.