O mamă din Pitești vrea să afle dacă în urmă cu patru ani și-a îngropat propriul bebeluș

Ultima actualizare:

    Mădălina Badea Ciupitu și-a pierdut bebelușul după două zile de viațăFoto: adevarul.ro
Mădălina Badea Ciupitu și-a pierdut bebelușul după două zile de viațăFoto: adevarul.ro

O mamă din Pitești suspectează că bebeluşul mort pe care l-a îngropat în urmă cu patru ani n-a fost al ei. Femeia a intrat în posesia unor documente medicale care conţin discrepanţe faţă de cele iniţiale eliberate cu privire la nou-născut și spune că va merge până în pânzele albe pentru a afla adevărul.

Durerea pierderii unui copil, mai ales în condiții suspecte, nu se șterge niciodată. De la tragedia din martie 2017, piteşteanca Mădălina Badea Ciupitu jeleşte într-una şi aşteaptă cu disperare o soluţionare a dosarului cu acuzaţii de ucidere din culpă deschis după decesul micului Denis. Însă, a făcut o nouă plângere penală, după ce a intrat în posesia unor documente medicale care conţin discrepanţe faţă de cele iniţiale eliberate cu privire la nou-născut, scrie adevarul.ro.  

Povestea este cutremurătoare și plină de semne de întrebare. Bebeluşul a fost născut prin cezariană, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, primind la naştere scorul Apgar 9. Mamei i s-a spus că este sănătos, însă după două zile, femeia a aflat că starea lui s-a înrăutăţit pe fondul unei infecţii grave şi că trebuie transportat la Bucureşti. Nou-născutul a fost urcat în ambulanţă pentru a fi dus spre un elicopter venit special să-l transfere la un alt spital. Micuţul a intrat însă în stop cardio-respirator cu doar 200 de metri înainte de a ajunge la elicopter, iar ambulanţa s-a întors din drum. Bebeluşul a fost resuscitat în spital şi a mai trăit trei ore.  

Modificări în actele medicale 

„Cauzele decesului au fost insuficienţă multiplă de organe, stare toxico-septică, pneumonie lobară dreapta, hemoragie meninge, ascită, gangrenă embolică degete picior stâng”, se arată în certificatul medico-constatator al decesului. Femeia a reclamat încă de acum patru ani o serie de probleme referitoare la actele medicale ale copilului, modificarea vizibilă, din pix, a scorului Apgar, care, a devenit 8 din 9 - cât a fost trecut iniţial pe document, plus alte adăugiri în foile de tratament modificate tot cu pixul. Toate acestea fac, de patru ani, obiectul dosarului  aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti. 

Număr diferit al certificatului de naștere și alte discrepanțe în acte 

„Acum câteva luni, de la poliţie am primit alte acte medicale eliberate de spital, la care n-am avut acces şi, comparând cu ce primisem anterior, descopăr că pe fişa copilului scrie alt număr de certificat de naştere”, a declarat Mădălina Badea Ciupitu. Discrepanţele o fac pe mamă să creadă că bebeluşul ar fi fost schimbat în maternitate cu un alt nou-născut şi are speranţa că fiul ei ar putea fi în viaţă. „Fişa de la spital a copilului indică o anumită greutate, 3.140 de grame şi 50 de centimetri lungime, în raportul de autopsie apare altă greutate, 3.400 de grame şi altă lungime, 52 de centimetri. Radiografia primită este făcută în februarie, iar el este născut în martie. În foaia copilului este alt certificat de naştere trecut. În plus, pe fişa copilului din spital scrie un număr şi o serie de certificat de naştere şi este diferit faţă de ce am eu în original. La atâtea falsuri şi cum actele se contrazic, cine îmi garantează că am înmormântat adevăratul meu copil?”, spune  Mădălina Ciupitu. Săptămâna aceasta, femeia a mai făcut o plângere penală la poliție, în care a invocat fals în înscrisuri: „Vreau să ştiu al cui este certificatul trecut în fişa lui Denis ca fiind al lui... pentru că adevăratul act este la mine”. Femeia îşi vrea copilul înapoi dacă se va dovedi că are dreptate.

Spitalul Judeţean Piteşti anunţă verificări

”Cu privire la neconcordanţele la care faceţi referire, menţionăm că, în acest an, nu a fost formulată o plângere în atenţia instituţiei noastre. Vom lua act de cele semnalate de dumneavoastră şi vom dispune verificări în acest sens, în limita competenţelor Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti”, a declarat Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al SJUP. 

Citește și: 

Doi medici din Iași, cercetaţi pentru ”vătămarea fătului”. Unei paciente i-a fost refuzată cezariana până când fătul a murit

Bebeluș mort la două zile după ce a fost născut prin cezariană. Familia îl acuză de malpraxis pe medicul ginecolog

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net