O groapă de gunoi din județul Vâlcea arde de opt zile, iar focul se extinde

Ultima actualizare:

    O groapă de gunoi din Măldărești arde de opt zileFoto: Twitter
O groapă de gunoi din Măldărești arde de opt zileFoto: Twitter

Un incendiu de proporții a izbucnit la o groapă de gunoi din județul Vâlcea. Flăcările ard în profunzime de opt zile, iar pompierii nu reușesc să stingă complet incendiul. Fumul gros și toxic s-a extins, fiind afectați oamenii din opt localități.

Zona afectată este groapa de gunoi de la Măldărești (Vâlcea), iar informația că incendiul arde de opt zile a fost furnizată de purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, care a declarat că pompierii acționează în fiecare zi pentru a ține flăcările în frâu, dar fumul toxic a început să extindă foarte mult, precizează Mediafax.

Este vorba de o intervenție foarte dificilă, întrucât, chiar și guoaiele din adâncimea gropii ard. În toată această perioadă, peste o sută de autospeciale cu apă au intervenit pentru stingerea incendiului.

”Este vorba un incendiu care a izbucnit încă din data de 20 august. Sunt focare la adâncime mare şi nu s-au putut lichida, până în momentul de faţă. Şi în cursul zilei de astăzi avem două autospeciale acolo. Peste o sută de maşini cu apă au fost duse acolo, până în prezent. Colegii mei dau la o parte gunoiul şi dau cu apă acolo unde sunt focarele. Vom continua intervenţiile până când incendiul va fi lichidat. Nu ştim, însă, când”, a declarat Cătălin Popescu, conform sursei citate.

De asemenea, sunt afectate opt localități pe o suprafață de 30 de kilometri, printre care orașul turistic Horezu, fumul foarte toxic, făcând aerul greu de respirat.

Comitetul județean pentru Situații de Urgență Vâlcea a instituit stare de alertă în localitatea Măldărești. Autoritățile au decis să schimbe metoda de intervenție și să stingă incendiul prin acoperirea cu pământ a zonei indendiate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net