O ducem mai rău! Câştigul mediu net a scăzut la 2.364 lei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Mai puțini bani în portofel. Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 2.364 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 27 lei (-1,1%), arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În sectorul bugetar, s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ, cu 2,3%, anunță INS. Motivul acestei diminuări de venituri este reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,6%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor în administraţia publică (+0,7%) comparativ cu luna precedentă, informează INS.

În august, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna iulie de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

În august, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 5930 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1406 lei).

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%.

Venituri (net):

Agricultură 2.364 lei

Industria extractivă        3.673 lei

Industria prelucrătoare  2.116 lei

Construcții  1.746 lei

Comerț        2.094 lei

Transport   2.304 lei

Hoteluri și restaurante   1.406 lei

Finanțe / asigurări 4.204 lei

Tranbzacții imobiliare    2.084 lei

Știință         3.275 lei

Administrație publică    3.833 lei

Învățământ 2.211 lei

Sănătate și asistență socială    2.666 lei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net